O categorie de români poate rămâne FĂRĂ ajutor social – Petiţie FĂRĂ PRECEDENT, lansată de un lider PNL din Alba
O petiţie online prin care doreşte să strângă semnături pentru a modifica alineatul (7) al articolului 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în sensul că persoanele apte de muncă să îşi piardă ajutorul social dacă refuză să lucreze, a fost lansată de Deputatul PNL Florin Roman. El susţine că au fost situaţii în care „mass-media a prezentat cazuri în care beneficiarii de venit minim garantat se plimbă cu maşini de lux sau stau în conace”.
„În România, o formă de asistenţă socială pe care statul o oferă familiilor şi persoanelor singure este reprezentată de venitul minim garantat. Acesta se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale în cadrul unei politici naţionale de asistenţă socială”, se arată în textul petiţiei iniţiate de deputatul PNL Florin Roman.
În prezent legea prevede că ”persoanele apte de muncă, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii”.
De asemenea, Roman susţine că tot actuala legislaţie dă dreptul acestor persoane să refuze de 3 ori ocuparea unui loc de muncă, dar „din practică se constată că majoritatea celor ce primesc venit minim garantat sub formă de ajutor social refuză să meargă la muncă, preferând să stea acasă pe banii statului”.
Roman spune că, în luna decembrie 2016, conform Ministerului Muncii, numărul persoanelor care beneficiau de ajutor social era de 55.457, dintre care 2.643 nu au mai primit ajutorul la finalul lunii, iar în luna aprilie 2017, beneficiarii de ajutor social erau în număr de 243.006, dintre care 17.712 au rămas fără bani la finalul lunii.
El spune că modificarea legislaţiei este necesară, argumentând că „mass-media a prezentat cazuri în care beneficiarii de venit minim garantat se plimbă cu maşini de lux sau stau în conace”.
“Considerăm că modificările sunt necesare, mai ales că, nu de puţine ori, mass-media a prezentat cazuri în care beneficiarii de venit minim garantat se plimbă cu maşini de lux sau stau în conace. De asemenea, mulţi dintre ei îşi maltratează copii şi nu-i lasă să meargă la şcoală sau, în cele mai bune cazuri când îi lasă, le interzic a primi burse de teama ca să nu piardă indemnizaţia dată de stat”, se mai arată în textul petiţiei.
Roman spune că domeniul social ar trebui să se orienteze spre cei nevoiaşi, nu spre cei ce doresc să “eludeze statul”, iar părinţii care nu îşi trimis copiii la şcoală, în caz contrat vor pierde ajutorul social.
„Politica în domeniul social ar trebui să fie orientată direct spre cei nevoiaşi şi nu pentru cei ce doresc să eludeze statul. Copiii trebuie să aibă dreptul de a învăţa şi poate nu e rea ideea de a îi obliga pe părinţii beneficiari de ajutoare sociale să îi lase pe aceştia la şcoală sub sancţiunea de a fi privaţi de un drept social pe care statul îl acordă. Totuşi, un prim pas în acest sens consider că se poate face prin încetarea dreptului de a beneficia de venit minim garantat dacă refuză un loc de muncă”, mai spune deputatul.
Potrivit iniţiativei, deputatul PNL vrea să modifice alin (7) al articolului 15 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în sensul ca persoanele apte de muncă să accepte locul de muncă care li se oferă sub condiţia ca refuzul acestuia duce la încetarea ajutorului social sub formă de venit minim garantat.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii