Kinga Muncuş Nagy a plecat în Noua Zeelandă, pe urmele soţului său dat dispărut în apele Pacificului
Kinga Muncuş Nagy, soţia biologului albaiulian Mihai Muncuş Nagy care a fost dat dispărut lunea trecută de pe insula Raoul din Pacific unde se afla într-o misiune de voluntariat, a ajuns cu bine în Noua Zeelandă marţi, ora 13.00, ora României. Ea este însoţită de tatăl său însă călătoria pe insula Raoul, unde se presupune că s-a înecat soţul său, o va face singură, însoţită doar de o echipă a Departementului de Conservare pentru care Mihai activa ca
voluntar.
Raoul, parte a grupului de insule Kermadec din Pacific, se află la o distanţă de 1.000 km de Noua Zeelandă iar accesul se face doar pe apă, cu nave militare, şi durează trei zile. Autorităţiile neozeelandeze au invitat-o pe Kinga să viziteze locurile în care soţul său a făcut timp de aproape patru luni muncă de voluntariat pentru protejarea florei şi faunei în cadrul unui program al DOC, facilitându-i acesteia vizita din punct de vedere financiar.
Mihai Muncuş Nagy a fost dat dispărut de colegii săi voluntari de pe insulă în dimineaţa zilei de 2 ianuarie iar căutările pe mare şi uscat au fost suspendate după doar 3 zile, când şansele de a-l găsi pe Mihai în viaţă deveniseră minime. Se presupune că tânărul biolog s-a înecat după ce a fost tras de un val puternic în mare, în timpul unei operaţiuni de rutină ce presupunea colectarea valoriloe de temperatură ale oceanului.
Cu puţin timp înainte de a pleca în Noua Zeelandă, Kinga Muncuş Nagy a declarat pentru ziarul Unirea că nu va accepta ideea că soţul său este mort până nu-i va găsi trupul. „Nu voi renunţa să-l caut pe Mihai toată viaţa. Până nu-l voi vedea mort, nu voi înceta să sper că Mihai e în viaţă”, a spus Kinga Muncuş Nagy pentru ziarul “Unirea”.
Ea crede că odată ajunsă în locurile paradisiace dar pline de capcane de pe insula Raoul din Pacific în care soţul său şi-a dorit atât de mult să ajungă, îşi va da seama dacă Mihai mai este sau nu în viaţă. “Aşa cum i-am găsit verigheta în pădure, sub frunze, după ce crezuse că a pierdut-o, tot aşa am credinţa că odată ajunsă pe insulă îmi voi da seama ce s-a întâmplat cu soţul meu”, crede Kinga.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii