Rămâi conectat

Actualitate

Ministrul Agriculturii: România a absorbit fonduri europene în valoare de 1,55 miliarde de euro, mai mult decât era programat

Ziarul Unirea

Publicat

în

România a absorbit fonduri europene în valoare de 1,55 miliarde de euro în acest an prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), față de 1,4 miliarde de euro, cât era programat, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii, potrivit unui comunicat al ministerului de resort remis, duminică, AGERPRES.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat duminică, 10 decembrie 2017, alături de secretarul de stat Alexandru Potor și de secretarul general Constantin Aprodu, la o primă întâlnire de lucru cu întreaga conducere a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de la nivel central, regional și județean.

În cadrul acestei acțiuni a fost analizat bilanțul trimestrului IV al anului 2017 privind absorbția fondurilor europene, precum și previziunile pentru anul 2018 referitor la atragerea fondurilor alocate României prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 (PNDR 2020).

”Sunt mulțumit de ceea ce faceți și pentru aceasta vă felicit pentru activitatea depusă în acest an și vă rog să transmiteți felicitările mele colegilor voștri. Alături de fermieri, primari, prefecți am reușit anul acesta să obținem rezultate importante privind absorbția fondurilor europene: față de un program de 1,4 miliarde de euro am realizat 1,55 miliarde euro. De asemenea, astăzi am stabilit împreună programul de absorbție pentru anul viitor. Prin activitatea zilnică, printr-un efort comun vom putea realiza ce ne-am propus”, a subliniat Petre Daea, citat în comunicat.

La rândul său, secretarul de stat Alexandru Potor a precizat că ”la începutul anului 2018 vom lansa un pachet foarte consistent de măsuri prin care vom putea angaja sumele disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Trebuie ca fiecare structură a AFIR să urmărească cu maximă atenție derularea proiectelor finanțate, astfel încât să asigurați absorbția eficientă a fondurilor. Demersurile de până acum ale Ministerului și ale AFIR au fost corecte și astfel am putut să primim aprecieri chiar și de la Bruxelles. Iată că în urma analizei realizate de ECA, ultimul raport de audit al Comisiei Europene s-a încheiat fără nicio recomandare, ceea ce reprezintă o apreciere concretă a activității noastre din acest an”.

Alte subiecte abordate au fost continuarea procesului de simplificare a accesării și implementării PNDR 2020, îmbunătățirea permanentă a procedurilor interne și corelarea lor cu legislația europeană și națională în vigoare, dar și problemele care duc la blocaje sau întârzieri semnificative în absorbția fondurilor, respectiv: derularea procedurilor de achiziție a bunurilor, serviciilor, lucrărilor, precum și disfuncționalităților apărute în relația cu furnizorii de mașini ți utilaje care nu livrează, la termenul stabilit, produsele solicitate.

”În acest moment prioritatea noastră este asigurarea implementării corecte a proiectelor contractate. Trebuie să transferăm bagajul de cunoștințe al colegilor din AFIR către beneficiari, astfel încât să nu avem fonduri dezangajate din cauza unor proiecte implementate greșit. Astfel, trebuie să dublăm efortul instituțional și, pe lângă efectuarea a cât mai multor plăți către beneficiarii PNDR, trebuie să asigurăm și o verificare foarte atentă a fiecărui proiect. În acest sens, am mărit eșantionul de verificare a proiectelor și susținem în continuare acțiunile de prevenire desfășurate la nivel național cu beneficiarii proiectelor finanțate prin PNDR. Nu ne ajută cu nimic dacă facem acum eforturi extraordinare de a atrage fonduri, iar în 2020 le dăm înapoi”, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Tot duminică, ministrul Petre Daea și secretarul de stat Daniel Botănoiu au participat la o întâlnire cu directorii Direcțiilor Agricole din toate județele României, unde au fost analizate punctual principalele obiective realizabile în anul 2018.

”Este important să continuăm Programul Național de Irigații, dar și Programul Național de Tomate, să realizăm investiții noi în cadrul Programului Național Antigrindină și să asigurăm dezvoltarea acestuia prin construirea unor noi puncte de lansare, precum și să continuăm Programul de sprijin pentru comercializarea lânii. În același timp, vă atrag atenția asupra demarării unor programe noi ale MADR, cum ar fi Programul de susținere a crescătorilor de suine în vederea producerii cărnii de porc din rasele autohtone Bazna și Mangalița, Programul de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor, Programul de susținere a crescătorilor de taurine din rasele Bălțata Românească și/sau Brună, Programul de înființare a centrelor de colectare pentru legume și fructe”, a spus Daea.

În ce privește anul 2017, au fost prezentate recoltele obținute în sectorul vegetal, fiecare Direcție Agricolă prezentând datele statistice pentru fiecare cultură în parte.

„Toate Direcțiile Agricole, la fel ca și până acum, trebuie să fie cât mai aproape de fermieri pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora și pentru a le oferi tot sprijinul necesar în atingerea obiectivelor pe care aceștia și le-au propus”, a subliniat și Botănoiu, potrivit sursei citate.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Donald Trump, președintele ales al SUA: Vreau să opresc delirul transsexualilor! Voi semna decrete pentru a exclude persoanele transgender din armată, școli primare, colegii și licee Donald Trump, preșesedintele ales al Statelor Unite ale Americii, a anunțat măsurile pe care dorește să le ia încă din prima zi la Casa Albă, din 20 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea