FOTO. Patinoarul artificial de 600 metri pătrați din Cugir, iluminat pe timp de seară, deschis oficial: Zeci de tineri, la distracție pe gheață
Așa cum s-a angajat în fața localnicilor, Primăria Cugir, a dat startul distracției pe patinoarul artificial situat în incinta Clubului Sportiv Orășenesc.
Amenajat pe o suprafață de aproximativ 600 metri pătrați și iluminat pet imp de seară, patinoarul artificial (în premieră la Cugir) s-a deschis vineri seara, în prezența primarului și viceprimarului localității, Adrian Teban, respectiv Călin Furdui.
Iubitorii celui mai frumos sport de iarnă au fost în marea lor majoritate copiii, care s-au prezentat la ,,Arena Cugir” cu aproape o oră înaintea deschiderii patinoarului. Administrația CSO le-a acordat patinatorilor un bonus pentru ziua deschiderii – fără a fi percepută taxa de participare, plătindu-se doar închirierea patinelor.
Patinoarul va fi utilizat zilnic între orele 10.00 – 22.00, capacitatea maximă pe patinoar fiind de 120 persoane. Acesta va funcționa indiferent de vremea de afară, cu ajutorul unei instalații care va produce gheață artificial, și care va permite funcționarea acestuia chiar și la temperaturi de + 15 grade Celsius.
Tariful de intrare pentru utilizarea patinoarului în perioada decembrie 2017 – 01 februarie 2018 este de 10 lei/oră, iar închirierea patine/oră este 5 lei. Aceste tarife vor fi încasate de Clubul Sportiv Orășenesc Cugir și se consideră venit la bugetul acestuia.
(C.P.)
[nggallery id=5000]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii