Deputatul Ioan Dîrzu, interpelări la ministrul de Interne, în cazul sensurilor giratorii din Alba Iulia: Municipiul a devenit un labirint al morții din cauza primarului Mircea Gheorghe Hava
Stimate doamnă ministru, municipiul Alba Iulia a devenit un labirint al morții din cauza primarului Mircea Gheorghe Hava care, în ultimii ani, a desfășurat o campanie continuă de amplasare de sensuri giratorii în aproape toate intersecțiile importante și aglomerate din Alba Iulia. Astfel, în prezent, în Alba Iulia sunt amplasate 16 sensuri giratorii, majoritatea dintre ele fiind situate în intersecții înguste unde erau necesare semafoare. Mai grav, unele sensuri giratorii sunt și semaforizate. Toate acestea produc accidente săptămânale soldate cu morți și răniți, dar și cu pagube materiale pentru proprietarii imobilelor situate în proximitatea sensurilor giratorii[1].
Există suspiciuni rezonabile că sensurile giratorii au fost făcute doar pentru a se atribui contractele de lucrări unor societăți aflate în anturajul primarului. Situația de fapt confirmă. Lucrările au fost executate de aceleași societăți care câștigă majoritatea contractelor de achiziție cu Primăria municipiului Alba Iulia.
Primarul municipiului Alba Iulia refuză să ia vreo măsură prin care să oprească accidentele rutiere săptămânale din sensurile giratorii, adică să propună desființarea acelor sensuri giratorii.
Suspectez faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Alba, deși cunoaște periculozitatea amplasării acelor sensuri giratorii în unele intersecții, aprobă și acceptă cu rea-credință sau gravă neglijență, la presiunile politice ale primarului, menținerea și amplasarea de noi sensuri giratorii.
Având în vedere situația tragică cu care se confruntă municipiul Alba Iulia și cetățenii municipiului, vă rog respectuos, doamnă ministru, să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:
- Ce măsuri poate lua Ministerul Afacerilor Interne în vederea opririi accidentelor rutiere săptămânale din Alba Iulia, cauzate de sensurile giratorii amplasate impropriu?
- Puteți dispune efectuarea unui control prin care să se verifice motivele și respectarea condițiilor legale de amplasare a sensurilor giratorii din Alba Iulia?
- Puteți verifica dacă angajați ai IPJ Alba – Serviciul Rutier, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost supuși unor presiuni din partea aparatului de specialitate al primarului cu scopul a aviza amplasarea de sensuri giratorii improprii în municipiul Alba Iulia?
Cu deosebită considerație,
Deputat
Ioan Dîrzu
[1] Disponibil la: https://ziarulunirea.ro/foto-accident-rutier-in-alba-iulia-impact-intre-doua-autoturisme-intr-un-sens-giratoriu-de-pe-bulevardul-revolutiei-433472/
https://ziarulunirea.ro/video-tamponare-usoara-in-sensul-giratoriu-de-la-magazinul-unirea-din-alba-iulia-cine-avea-prioritate-417378/; accesat la data de 03.12.2017.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii