FOTO/ VIDEO: Protest și marș la Alba Iulia, împotriva legilor justiției, corupției și ”Revoluției” fiscale. Albaiulienii fac pregătiri pentru o deplasare la București
Aproximativ 20 de persoane s-au strâns și în seara de duminică, 3 decembrie, în Alba Iulia, în fața Prefecturii, pentru un nou protest împotriva legilor justiției, corupției și ”Revoluției” fiscale. În ciuda frigului pătrinzător, ei și-au respectat programul și au plecat în marș, spre Cetate, scandând pe drum și invitându-i pe cetățeni să li se alăture.
Cei prezenți au convenit că în perioada următoare vor stabili o zi în care se vor deplasa împreună la București. Data va fi anunțată în timp util, astfel că oricine vrea să se alăture este binevenit.
La fel ca săptămânile trecute, apelul pentru protestul de duminică a fost lansat pe rețeaua de socializare iar cei care l-au făcut consideră că suntem pe drumul gresit in ceea ce privește o Românie liberă și prosperă din cauza unei politicii anti europene a coaliției PSD-ALDE.
”Alba Iulia – Duminică, 3 decembrie ora 18:00 in fata Prefecturii. Protestăm in strada. Suntem pe drumul gresit in ceea ce priveste o Românie libera si prosperă datorita unei politicii anti europene a coalitiei PSD-ALDE. Avem un mesaj clar adresat românilor si mai ales politicienilor de 1 Decembrie de catre Presedintele României cu privire la directia in care România trebuie să se îndrepte. Idealul nostru ca națiune este de a fi liberi și uniți într-o Românie prosperă, condusă de politicieni responsabili și integri. Acum, în prag de Centenar, este un bun prilej să reflectăm la cum vrem să arate țara noastră. Numai împreună, implicați și determinați, vom reuși să construim o Românie puternică și respectată în Europa și în lume. Nu vrem sa fim o Nație de Hoti/ Next Level”, se arată în anunțul postat pe Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii