Pe „Cetate”, derby „de Alba”, Unirea Alba Iulia – Performanța Ighiu 1-1 (0-0)! Egal în prelungiri!
Ultimul derby “de Alba” al anului, pe „Cetate”, disputat în acestă după-amiază, între Unirea Alba Iulia şi Performanţa Ighiu s-a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0).
ANDREI DAVID a deschis scorul imediat după pauză, cu un șut din careu din centrarea lui Davidaș, iar echipa s-a a avut avantaj pe tabelă până în prelungiri. Performanța, cu un om în minus după eliminarea lui Joldeș din minutul 85, a dat lovitura înaintea fluierului final al meciului prin reușita lui Iulian ICLĂNZAN (90+4, la o fază în care a fost implicat și Fetița) și a obținut un punct în extremis.
Cu acest rezultat, uniriștii încheie turul pe locul 6 cu 24 de puncte, în timp ce echipa din Ighiu ocupă locul secund cu 31 de puncte și se află la patru puncte în spatele liderului Universitatea Cluj.
Au evoluat următoarele formații:
UNIREA: Cătalin Suciu – Sorin Fulea, Ionuț Grozav, Alex Man, Adrian Matei, Cipri Selagea (cpt.), Alex Giurgiu, Claudiu Davidaș, Bogdan Ștef, Daniel Lăsconi, Andrei David. Rezerve: Alin Apetri, Narcis Rus, Darius Schiau, Andrei Petric, Radu Scrob, Darius Schiau, Adrian Onacă, Dani Tat). Antrenor Adorian Himcinschi
PERFORMANȚA Marius Zăvoi – Claudiu Oara, Andrei Trifa, Cătălin Tineiu, Iulian Iclănzan, Andrei Mărginean, Florin Hidișan, Răzvan Fetițăa, Ale Circov, Cosmin Olălău, Cristian Seiwerth Pe bancă: Paul Joldeș, Daniel Unguru, Rareș Sporea, Paul Medeșan, Claudiu Marcu, Nimrod Zsigmond, Edi Crișan. Antrenor Mihai Manea
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 32 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii