Fostul premier, Dacian Cioloș: Pachetul de modificare a legilor justiției trebuie retras din Parlament. Duminică seara voi fi în stradă
Pachetul de modificare a legilor Justiției trebuie retras complet din Parlament, a scris sâmbătă 25 noiembrie, pe Facebook, fostul premier Dacian Cioloș, subliniind că, „fără o abordare deschisă, participativă, prin care să se demonstreze că orice eventuale modificări sunt făcute numai în interesul ameliorării actului de justiție și nu pentru a servi interese personale ale unor politicieni aflați temporar la putere, orice astfel de inițiativă nu poate stârni decât suspiciune”.
„Există o legitimitate dată de vot, de buna funcționare a instituțiilor într-un stat de drept. Există o legitimitate care izvorăște din încrederea oamenilor, care se bazează pe onestitatea cu care un om politic se raportează la o decizie. Promisiunile mincinoase, atacul la principiile fundamentale ale unui stat democratic — cum este independența justiției anulează această legitimitate. Lipsa încrederii nu poate fi compensată de nicio funcție. În momentul în care au început să se atingă de legile justiției, liderii coaliției de guvernare PSD — ALDE au pierdut această legitimitate. Au pierdut încrederea a sute de mii de români, dintr-un motiv simplu: au interese directe în modul în care justiția își face treaba, sunt vizați direct în dosare aflate în diferite etape în justiție. Și ei, și colegii lor de partid s-au făcut că nu văd acest enorm conflict de interese. Cum să ai încredere în lupi să facă legile la stână? De aceea, indiferent ce tactică ar adopta în dezbaterile și votarea modificărilor propuse la legile justiției, liderii actuali ai majorității parlamentare nu mai pot avea încrederea noastră. Cu siguranță, încrederea mea au pierdut-o de mult”, a scris fostul prim-ministru.
El anunță că duminică seara va fi în stradă la proteste.
„Pachetul de modificare a legilor justiției trebuie retras complet din Parlament. Orice modificare ar trebui dezbătută cu experți din sistemul judiciar, cu experți independenți și apoi consultată Comisia de la Veneția. Fără o abordare deschisă, participativă, prin care să se demonstreze că orice eventuale modificări sunt făcute numai în interesul ameliorării actului de justiție și nu pentru a servi interese personale ale unor politicieni aflați temporar la putere, orice astfel de inițiativă nu poate stârni decât suspiciune. Din toate aceste motive, duminică seară voi fi în stradă, împreună cu voi”, a precizat Dacian Cioloș.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii