Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sport

CS Iernut – Unirea Alba Iulia 2-3 (0-0), după un act secund nebun | „Alb-negrii” au rupt blestemul deplasărilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

La ultima deplasare a turului şi înaintea derby-ului de foc Performanţa Ighiu, din runda de final a turului, „alb-negrii” lui Adorian Himcinschi  au reușit să învingă, scor 3-2 (0-0), după o a doua repriză halucinantă.

Cu o singură reușită externă până la acest joc (autogol Konare, CFR Cluj II), uniriștii au avut parte de o confruntare interzisă cardiacilor, în care au fost conduși în două rânduri, cu 1-0 și 2-1.

Pentru prima egalitate a fost nevoie de un alt autogol (!!!), iar apoi s-a declanșat nebunia, marcându-se de 4 ori în numai 12 minute, însă în cele din urmă vizitatorii au reușit să întoarcă scorul, să realizeze a doua victorie la rând și al doilea succes extern al turului!

*Himcinschi: „A fost dificil, dramatic, dar și frumos”

Mă așteptam să fie un meci greu. A fost o confruntare dificilă, dramatică, cu un adversar ca s-a agățat cu disperare de acest meci, dar s-a încheiat frumos. Nu contează autogolurile, important este că am învins. Nu exista neaparat presiunea de a învinge în deplasare, noi ne doream să câștigăm pentru a mai adăuga puncte la zestrea turului. Ne-am consolidat poziția în clasament și mă bucur că jucătorii din ofensivă au jucat ceea ce ne doream, Lăsconi a înscris iar, iar Andrei David s-a zbătut mult„, a spus Adorian Himcinschi.

Unirea Alba Iulia a strâns 23 de puncte până în prezent după ce în campionatul anterior a adunat 26 (12 în prima parte a campionatului). Selagea și compania au reușit 6 puncte în ultimele două partide, îndeplinind obiecivul trasat de conducători pentru a-și încasa salariile pe luna octombrie.

Gazdele au deschis scorul în minutul 51, prin Pastor, din penalty, faultul fiind făcut de I. Grozav. În minutul 65 s-a restabilit egalitatea când Ungur a deviat în propria plasă șutul trimis de Selagea. Ungur (73) s-a revanșat în minutul 73, printr-un eurogol din lovitură liberă și a început nebunia! Imediat, după câteva zeci de secunde a egalat golgheterul Lăsconi (74), la centrarea lui Selagea (după un corner venit la o deviere în transversală… Ungur), iar apoi, în minutul 76, B. Ștef (primul gol al toamnei) a adus Unirea în avantaj la centrarea lui Ad. Matei

În prima repriză, ocaziile au alternat, Chețan (12) – șut respins de Suciu, iar apoi uniriștii ratează în trei rînduri, prin Davidaș (25), A. David (29) și același Davidaș (31). Ulterior Suciu (34) a respins în corner șutul lui Ludușan

CS Iernut: P. Crăciun – S. Pop,  Apolțan, Szanto, Pastor, Fekete, I. Kovacs, S. Stoica, Ungur, Chețan, Ludușan; rezerve Călugăr, C. Păcurar, Balea, Szilaghyi, Roman, Korodi, Ștef. Antrenor Nicolae Chira.

Unirea Alba Iulia: Căt. Suciu – N. Rus (61, B. Ștef), I. Grozav, Al. Man, Ad. Matei – S. Fulea, Al. Giurgiu, Selagea, Davidaș – Lăsconi, An. David (81, Tat); rezerve Petric, Scrob, Schiau, Cr. Păcurar, Onacă. Antrenor Adorian Himcinschi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea