Berbeceanu: „Voi, ăştia de o ardeţi toată ziua cu Legile Justiţiei, ia reglementaţi şi asta. Dă-vă…”
Într-un mesaj postat pe facebook, Traian Berbceanu a lansat un mesaj dur față de proiectul noilor legi ale justiției:
”Voi, ăştia de o ardeți toată ziua cu „legile justiției” v-ați gândit vreodată să prevedeți acolo, undeva, că ăia condamnați penal să nu mai poată să ocupe demnități publice în țărişoara asta? Dar să stipulați pe undeva că cei față de care s-a început urmărirea penală, ori au fost chiar trimişi în judecată să fie suspendați din funcțiile deținute, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, v-ați gândit?
De ce voi puteți, condamnați fiind ori cercetați în diferite faze procesuale, să ocupați funcții importante taman în legislativul țării, ori să fiți miniştri, preşedinți de consilii județene sau primari?
De ce, în timpul ăsta, un polițist, procuror sau judecător, odată cu trimitetea în judecată este suspendat din funcție, iar voi ba?
Acum patru ani de zile am fost arestat, nevinovat fiind! Am fost trimis în judecată în baza unui dosar falsificat, construit pe probe contafăcute, în modul cel mai barbar, cel mai ordinar! Am fost achitat în primă instanță de Înalta Curte de Casație şi Justiție şi aştept finalizarea procesului.
Dar în tot timpul ăsta am fost suspendat din funcție şi am primit mai puțin de jumătate din salariul care mi se cuvenea.
Şi în tot timpul ăsta v-am văzut pe voi, unii condamnați definitiv, alții cercetați penal şi trimişi în judecată, cum beneficiați de tratament preferențial față de mine, cum conduceți mai departe parlamentul, ministere, consilii județene sau primării!
Păi cum vine asta, voi ăştia care o ardeți cu „legile justiției”?! Cum vine asta, luptători pentru dreptate ce vă pretindeți a fi? Cum era aia cu „egalitatea în fața legii”?
Dacă vreți să fiți credibili, ia reglementați şi asta că mă simt discriminat!…dă-vă…”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana