România, cel mai mare procent de proprietari de locuințe. Mai puţin de 1% dintre români stau în casă luată cu credit de la bancă
România are cel mai mare procent de proprietari de locuinţe dintre toate statele Uniunii Europene. Aceasta nu este neapărat o noutate, dar inedită este ponderea românilor care şi-au cumpărat locuinţa pe credit.
96% din locuitorii României deţin în proprietate locuinţele în care stau, acesta fiind cel mai mare procent din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat. Media la nivel european este de doar 69%, conform aceloraşi date.
Statistica nu este de natură să suprindă şi este specifică într-un fel fostelor state comuniste. Procente mari, de aproape 90%, se mai înregistrează în Lituania, Croaţia, Croaţia şi Slovacia şi de peste 80% în Polonia, Bulgaria, Estonia, Malta şi Letonia. La polul opus, sunt Austria şi Germania, unde puţin peste jumătate din populaţie trăieşte în locuinţe proprietate personală.
Statistica estre valabilă pentru anul 2016 şi mai conţine un lucru interesant: ponderea celor care au contractat credite pentru locuinţa în care stau. Pentru România, în condiţiile în care se tot vorbeşte despre boom-ul creditării ipotecare, sau despre progranul guvernamental „Prima Casă”, statistica europeană arată că mai puţin de 1% populaţia României locuieşte în locuinţa proprietate personală cumpărată cu credit.
Aşadar, imensa majoritate a proprietarilor de locuinţe din România fie le-au dobândit/construit folosind bani cash sau prin alte metode (moşteniri, donaţii), fie au beneficiat de legea de la începutul anilor ’90 prin care toţi chiriaşii din apartamentele construite de stat în perioada comunistă au putut să cumpere locuinţa la un preţ pe care creşterea salariilor de după Revoluţie l-a făcut modic, pentru că el nu a fost ajustat cu inflaţia.
Exceptând Croaţia, unde Eurostat are trecută cifra zero la acest indicator şi câteva state care nu raportează această cifră, procentul de 0,9% din România este cel mai mic din Europa. Evident, procente mici se înregistrează şi celelalte state foste comuniste, dar nu ca în România. În Bulgaria este de 2,6%, în Cehia de 19,4%, procent similiar cu cel din Estonia, în Croaţia de 5,8%, în Letonia şi Lituania de circa 10% şi în Ungaria de 16%.
În acest moment, soldul total al creditelor acordate populaţiei este de 63 de miliarde de lei, conform datelor BNR pentru luna august 2017.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii