Sorin Bumb: ”Liberalizarea prețului gazelor poate genera o problemă de siguranță națională. Comisia pentru Industrii a Camerei Deputaților a decis solicitarea unui punct de vedere din partea CSAT”
Deputatul PNL de Alba, Sorin Ioan Bumb a anunțat că în ședința de astăzi a Comisiei pentru Industrii a Camerei Deputaților s-a concluzionat că liberalizarea prețului gazelor poate genera o problemă de siguranță națională, prin faptul că gazul românesc, din producția internă, va fi vândut la bursă, iar România va fi nevoită apoi să importe gaz pentru a-și acoperi consumul intern. De aceea, s-a decis consultarea CSAT și solicitarea unui punct de vedere din partea acestui organism, înainte de emiterea avizului Comisiei.
”Iată că avertizările mele au produs, în sfârșit, efecte! Am avertizat public, încă din luna mai, asupra costurilor ascunse pe care populația va trebui să le suporte în această iarnă, ca urmare a liberalizării pieței gazelor.
Am mai spus și o repet: eu nu susțin această lege, prin care se scumpesc gazele și atât populația cât și economia națională au doar de suferit. Voi vota împotriva ei, atât in Comisia de Industrii cât și in plenul Camerei Deputatilor.
Chiar dacă nu am decât un vot, voi face tot ce îmi sta in putința pentru a respinge aceste măsuri total nepotrivite și prost gândite, de un guvern ce ne-a adus pe marginea prăpastiei”, a declarat parlamentarul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii