Ministrul Educației: Voi înainta proiectul de lege prin care să avem un singur manual școlar la fiecare disciplină
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, 27 octombrie, că ideea de a exista un singur manual școlar prinde contur și nu are nicio problemă să înainteze Guvernului proiectul de lege prin care să existe un singur manual școlar la fiecare disciplină din programul cadru.
„Programul de guvernare PSD-ALDE se pliază pe așteptările colegilor noștri din învățământul preuniversitar, plecând de la resursa umană, continuând cu baza materială și formarea profesorilor și îmbunătățirea legislației coroborată cu debirocratizarea. Au fost dezbateri ample pe legea manualului școlar, vizavi de manualul unic sau manualul de bază și alte manuale și, așa cum era de așteptat, ideea de a avea un singur manual școlar deja prinde contur și nu am nicio problemă să îi înaintez Guvernului României proiectul de lege prin care să avem un singur manual școlar la fiecare disciplină din programul cadru. Tot ceea ce înseamnă trunchi comun pentru elevii din România să aibă la bază un singur manual”, a spus Liviu Pop, vineri, într-o conferință de presă la Craiova, după o întâlnire cu cadre didactice din mai multe județe din sudul țării.
Ministrul Educației a subliniat că pentru aceia care doresc manuale alternative cadrul legal le permite ca pe banii lor să facă manuale alternative, dar statul are obligația, în conformitate cu Constituția, prin MEN, pentru fiecare elev să asigure un manual școlar la programa școlară în baza curriculei naționale.
Pop a adăugat că profesorii care vor realiza manuale și auxiliare curriculare vor avea punctaj pentru gradație de merit.
„M-am bucurat foarte mult să văd (și solicit pe toți profesorii din zona învățământului tehnologic, învățământului profesional și tehnic) că sunt colegi de-ai noștri care au materiale realizate pe suport pdf, nefăcând statul nimic pentru ei în ultimii cinci ani de zile. Adică în niciun liceu tehnologic nu există manuale pe module, copiii noștri care învață în liceul economic, spunea doamna director, nu au niciun manual, toate auxiliarele curriculare fiind făcute de către profesori. Toate aceste auxiliare curriculare, resurse educaționale deschise, vor fi făcute publice pe biblioteca școlară virtuală pe care o creăm în așa încât modelul de bună practică, de exemplu de la clasa a IX, profil economic din Craiova, să se poată extinde în toată țara. Am spus-o că toți cei care vor realiza manuale și auxiliare curriculare vor avea punctaj pentru gradație de merit. Îmi doresc ca următoarele criterii pentru gradații de merit să aibă în componență foarte multe elemente pe care profesorii, profesorii de excelență le au în portofoliile lor, dar nu au fost cunoscute niciodată”, a argumentat Liviu Pop.
Potrivit ministrului, fiecare profesor are un portofoliu, unii dintre ei chiar niște portofolii extraordinare, cu foarte multe documente, create în parcursul carierei educaționale, dar care care niciodată nu au fost scoase la iveală, acestea funcționând doar la nivelul unității școlare, poate la nivelul inspectoratului, dar nu la nivel național, iar din acest motiv vor fi două categorii de auxiliare — cele contra cost și cele din categoria resurselor educaționale gratuite.
„De aceea, prin modificarea pe care o vom face pe regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar, vom avea două categorii de auxiliare, dacă le putem numi așa: cele care sunt contra cost, pe care le evaluăm la nivel național prin Consiliul Național de Evaluare și Examinare, și cele care sunt în categoria resurselor educaționale deschise, gratuite, care pot fi folosite în orice unitate școlară, gratuit, și care se vor evalua la nivel IȘJ și a Casei Corpului Didactic. La CCD vom evalua auxiliarele curriculare, adică dacă un profesor are propriul lui manual, programa a venit cu module îmbunătățite, modele de teste, de probleme, demonstrații, le poate face ca resursă educațională deschisă, fără drept de autor, libere în tot sistemul de învățământ în România și peste tot unde avem copii români în diaspora. E un demers absolut obligatoriu”, a evidențiat Liviu Pop.
Ministrul Educației a mai afirmat că în acest moment nimeni nu poate garanta că manuale de azi ale elevilor sunt în conformitate cu programa școlară, pentru că nu au fost filtrate. „Azi nimeni nu poate garanta că ceea ce a ajuns pe băncile elevilor este în conformitate cu programa școlară, pentru că nu au fost filtrate de nimeni. Noi am pus două filtre în baza programelor școlare: unul, la nivel național pentru cei care vor să contribuie din exterior cu material pentru sistemul de educație și cei care vor să îl pună gratuit la dispoziția școlii. Acum două săptămâni am aprobat toate acele auxiliare folosite în bibliotecile școlare, inclusiv Gazeta matematică. Procesul pentru cei care nu și-au depus documentele se va relua în fiecare an, în august și februarie se pot face depuneri de proiecte pentru resursa educațională externă, deschisă sau evaluată național. E un demers greu, pentru că se desfășoară în timpul anului școlar”, a mai afirmat Liviu Pop.
Ministrul Educației Naționale a participat vineri, la Craiova, la o dezbatere regională având ca teme legea educației naționale, a manualului școlar, mobilitatea personalului didactic pentru 2018-2019, gradații de merit și politici educaționale, unde au fost prezenți reprezentanți din minister, inspectori școlari de la IȘJ-uri din județele Argeș, Călărași, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu și la o întâlnire la care au participat aproape 250 de directori și directori adjuncți din școlile din Dolj.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii