Preşedintele ALDE Teiuş: Am o misiune foarte grea, oraşul este „roşu”, dar se pot face lucruri bune. 80% din locuitori mi-au fost elevi
Prezent la Conferinţa Judeţeană ALDE, directorul liceului din Teiuş şi proaspăt ales să conducă organizaţia oraşului, Octavian Rusu, fost pnl-ist, a rămas impresionat de numărul mare de persoane prezente la eveniment, 350 mai exact, din care peste 75%, tineri.
„Unul dintre colegi a încercat să le spună celor prezenţi că într-un partid se intră doar atunci când ai ceva de rezolvat, o problemă, total greşit. Sunt om de educaţie, cu 42 de ani de învăţământ. Ca director, am cu 2 milioane mai mult ca un profesor, am vechime, două masterate, am gradaţie de merit şi m-am dus şi la concurs, ca să fie clar, nu sunt pus politic. Nu am fost niciodată pus politic ca director,” a spus Rusu.
Potrivit acestuia, „tineretul nu trebuie educat aşa, că trebuie să intre la ALDE ca să i se dea ceva. Avem o doctrină care nu se încalcă, care trebuie cunoscută şi de cei tineri şi cred că s-a pornit foarte bine. Eu la Teiuş am o misiune foarte grea, oraşul este „roşu”, domnul primar şi domnul prefect sunt foarte bine „înfipţi” acolo, dar avem o relaţie foarte bună, sunt oameni cu deschidere şi cu, care se poate discuta. Pe viitor, dacă alianţa se respectă, se pot face lucruri şi mai bune ca până acum.”
„Când am candidat, nu am făcut-o ca să mă îmbogăţesc, nu am nevoie de nici un avantaj. Mi-am dat seama că în ALDE mă pot exprima ca un liberal, mult mai bine ca în alt partid. Încerc să fac lucruri bune la Teiuş. 80 % din locuitori mi-au fost elevi. Am o notorietate bună în Teiuş, am ajutat teiuşenii, acolo m-am născut, am colaborat cu ei”, a mai declarat Octavian Rusu.
„La alegerile locale, Teiuşul a fost unul dintre oraşele care nu a avut reprezentant local, pentru că unul dintre foştii co-preşedinţi s-a opus şi nu a fost de acord cu propunerea filialei. Perioada a fost foarte scurtă şi pe ultima sută de metri am rămas fără candidate. A fost o mare pierdere.”, a precizat liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii