FOTO. Fiica proprietarului Transavia, despre clubul de golf care îi poartă numele: Investiția a însemnat un pariu că putem face ceva deosebit pentru țara noastră
Theodora Popa, fiica proprietarului companiei Transavia, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea clubului de golf care îi poartă numele, – Theodora Golf Club – că familia ei a vrut să facă din acest proiect ”ceva deosebit” pentru România.
Theodora Popa, vicepreședinte al clubului de golf, a fost prima care a luat cuvântul în cadrul ceremoniei de inaugurare, ea fiind urmată de președintele Klaus Iohannis, pe care l-a invitat la microfon.
„Povestea acestui club de golf a început în urmă cu doi ani și absolut tot ceea ce vedeți aici reprezintă amprenta viziunii tatălui meu și a angajamentului lui față de excelență (…) Investiția aceasta a însemnat pentru noi foarte mult efort, foarte multă muncă și mai mult decât atât, a însemnat un pariu că putem face din acest proiect ceva deosebit pentru țara noastră. În cadrul acestui resort am dorit să aducem o parte din personalitatea fiecărui membru al familiei noastre, astfel în cadrul vilelor veți putea observa elemente de design feminine, iar în cadrul terenului de golf, care se întinde pe o suprafață de 60 de hectare, veți putea simți forța unică și implicarea tatălui meu, care a avut ambiția de a construi aici cel mai lung parcurs din Europa (…) În cadrul restaurantului nostru, începând de mâine, veți putea degusta unele dintre preparatele noastre culinare favorite. Este absolut o deosebită plăcere și bucurie pentru mine să fiu astăzi, aici, în fața dumneavoastră, după ce am contribuit la execuția întregului proiect și în numele familiei mele doresc să vă urez cu cel mai mare drag, bine ați venit la Theodora Golf Club”, a declarat Theodora Popa.
La inaugurarea clubului de golf, în care s-au investit 15 milioane de euro, au participat apropiați ai familiei Popa, oameni de afaceri, oficialități din Alba, între care președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel și primarul din Alba Iulia, Mircea Hava. De asemenea, dintre cei șapte parlamentari de Alba, singurul prezent a fost senatorul Daniel Breaz.
Totodată, între cei prezenți s-au numărat fostul vicepremier Vasile Dîncu și fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus. O altă prezență a fost cea a realizatorului Realitatea TV Rareș Bogdan.
Așa cum era de așteptat, la inaugurare a participat și Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud, pe raza căreia se află satul Teleac, unde s-a realizat investiția.
Gheorghe Damian a apreciat că este o investiţie care ”va schimba drumul acestei comunităţi”, foarte important fiind, în opinia edilului, faptul că satul Teleac este pus astfel ”pe harta lumii, a terenurilor de golf”, fiind ”cel mai spectaculos din Sud Estul Europei”.
“Pentru bugetul comunei înseamnă foarte mult. Gândiţi-vă ce înseamnă 15 milioane de euro impozitaţi cu 1%, aşa cum spune Codul fiscal. Impozităm 1% din valoarea de impozitare, la care se adaugă impozitul pe profit, impozitul pe salarii, din care noi încasăm cote, conform Codului fiscal. (…) Dincolo de beneficiile bugetare, trebuie să ne gândim că este încă o investiţie alături de Zona Industrială, care face ca şomajul în comuna Ciugud să fie zero”, a spus primarul din Ciugud.
Theodora Golf Club cuprinde cel mai modern de golf din România, dar şi o serie de facilităţi de cazare şi relaxare clasificate la standardul de patru stele plus.
Terenul de golf se întinde pe 56 hectare cu 18 parcursuri în lungime totală de 6.518 metri şi numără 4 parcursuri par 3, 10 parcursuri par 4, 3 parcursuri par 5 şi 1 parcurs par 6, cel mai lung parcurs din Europa.
Clubul de golf cuprinde o suprafaţă totală de peste 62 hectare, din care cea mai generoasă parte este alocată terenului de golf (56 hectare), restul fiind ocupat de vilele complexului şi de alte facilităţi.
În arhitectura proiectului se găsesc 14 vile pentru cazare, 5 vile în regim privat, o sală de conferinţă, o piscină exterioară, clădirea administrativă a clubului care înglobează un driving-range indoor, pro-shop, vestiare, lounge bar şi restaurantul fine dining.
În completarea facilităţilor de cazare, clubul deţine un restaurant cu o capacitate de 160 de locuri în interior şi 100 locuri pe terasă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii