Andrei Făgărăşanu, golgheterul inventat al Metalurgistului Cugir şi al Seriei a 5-a! Vârful lui Călin Moldovan a “semnat” 10 din cele 12 reuşite ale liderului
Andrei Făgărăşanu, mijlocaşul de bandă reprofilat vârf de antrenorul Călin Moldovan, în lipsă de soluţii la startul stagiunii şi-a trecut în cont prima “triplă” a carierei în disputa cu Avântul Reghin, scor 3-1, şi Metalurgistul Cugir a preluat fotoliul de lider al Seriei a 5-a din eşalonul terţ, după 7 runde. Cugirul a căutat toată vara un atacant după ce Ovidiu Stoianof, golgheterul ediţiei trecute a plecat, Luduşan (Olimpia Satu Mare) nu acceptat oferta, dar l-a găsit în propria curte, graţie inspiraţiei “principalului” grupării cugirene.
*”Gerd Muller” de sub Drăgana
Există zicala “tot răul spre bine”, care se potriveşte prefect situaţiei de la Cugir în acest sezon. Venit de la Cetate Deva, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a “explodat” efectiv în ofensiva “roş-albaştrilor”. A marcat 10 din cele 12 goluri ale Metalurgistului Cugir până în prezent, un procentaj incredibil de 83 la sută. Eficacitatea sa este una demnă de atacanţii pur-sânge: în 7 partide a înscris în 10 rânduri, rezultând o medie de 1,4 goluri/ meci!
*Golgheterul seriei!
Într-o serie dominată de reprezentantele judeţului Alba, cu un podium “confiscat” de trei conjudeţene, Făgărăşanu este golgheterul detaşat din Seria a 10-a, fiind urmat de Răzvan Fetiţa (Performanţa Ighiu) – 7 goluri, Gabriel Cădar (Unirea Tăşnad) – 5 reuşite şi celebrul Dorin Goga (“U” Cluj), ce a înscris în 5 rânduri. “Încă din primele zile de pregătire intenţionam să-i schimb poziţia în teren, să îl aduc din bandă în zonă centrală. Am fost inspirat, Făgărăşanu s-a acomodat extraordinar cu noua postură şi dă un randament remarcabil, pe care nu l-am întâlni încă în carieră la un atacant”, a povestit Călin Moldovan. Acesta consideră că integrarea rapidă a fotbalistului reprezintă cheia cascadei de goluri realizate de Făgărăşanu în acest sezon. “Este modest, se pregăteşte, s-a integrat rapid, practic transformă în goluri munca întregii echipe, este omul potrivit la locul potrivit. Dacă rămâne cu picioarele pe pământ şi continuă în acelaşi ritm, sunt convins că va ajunge să evolueze şi la un alt nivel, mai ridicat”, a punctat Moldovan.
*Mai prolific decât 7 adversare!
Cu cele 10 goluri marcate, Andrei Făgărăşanu a depăşit reuşitele altor 7 formaţii din Seria a 5-a: Unirea Alba Iulia, Avântul Reghin, Sănătatea Cluj, Gaz Metan Mediaş 2, Unirea Dej, CS Iernut şi FC Avrig, fiind la „egalitate” cu alte două Unirea Tăşnad şi Viitorul Ghimbav. Exceptând prima rundă, la Avrig, autogol al oponenţilor, în fiecare etapă pe lista marcatorilor „roş-albaştrilor” s-a regăsit numele lui Andrei Făgărăşanu. Triplă cu Avântul Reghin, duble cu CS Iernut şi Fotbal Comuna Recea, 10 goluri în 7 etape (trei din penalty), unul singur cu capul, celelalte cu piciorul drept, este „raportul de joc” trecut până în prezent în dreptul fotbalistului hunedorean.
*Suspendat 8 luni în urmă cu 4 ani
În 2013, pe când evolua la FC Hunedoara, după „celebrul” episod de la Pâncota, cu incidente cauzate de încleştarea pentru promovare cu Olimpia Satu Mare, actualul echipier al Cugirului a fost suspendat 12 runde, stând aproape 8 luni fără a juca! A fost un moment dur din carieră, a plecat la Metalul Reşiţa în eşalonul secund şi s-a pus pe picioare, ajungând acum în vârf (recordul personal fiind 13 goluri în stagiunea 2012-2013). „Şi eu sunt surprins în mod plăcut de realizările personale. Fapul că marchez pe bandă rulantă mă determină să fi decis: vreau să joc doar atacant, am prins gustul golului, m-am obişnuit să scutur porţile adverse”, a precizat Andrei Făgărăşanu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii