FOTO/ LISTELE cu TOATE salariile din Primăria Alba Iulia – Din această lună, municipiul are CÂTEVA SUTE de bugetari mai fericiți
Salariile majorate ale angajaților din Primăria Alba Iulia vor rămâne ”bătute în cuie” odată cu aprobarea ultimelor modificări – ”mici erori de redactare” – ce vor fi aprobate de consilierii locali convocați în ședința extraordinară din 6 octombrie. După ce toate corecturile necesare vor fi făcute, municipiul va avea câteva sute de bugetari mai fericiți.
Chiar dacă nu toți scapă definitiv de grija zilei de mâine, majoritatea categoric va simți schimbarea în bine din propriul buzunar, iar unii dintre ei (în principal șefii, bineînțeles), se pregătesc să încaseze la prima chenzină o sumă considerabil mai mare față de cea cu care erau obișnuiți până acum.
Menționăm că aceste majorări au fost operate ca urmare a măsurilor luate de Guvern care s-a străduit să respecte promisiunile electorale făcute de actualul partid aflat la putere. Astfel, administrația locală a respectat prevederile Legii-cadru nr. 153/28 iunie 2017.
Listele cu toate salariile angajaților din Primăria Alba Iulia le puteți studia accesând galeria foto de mai jos, cu mențiunea că, după ședința de Consiliu Local de vineri, se vor face schimbări la câteva poziții și anume:
Anexa 1 Marca Salar
poziția
67 şef serviciu 7.800
53 şef birou 6.800
80 consilier 2.850
217 consilier 3.000
218 consilier 3.500
198 cons.manager proiect 7.840
Anexa 2 Funcţia Salar
poziția
128 consilier 4.500
135 şofer 3.800
136 şofer 3.800
137 şofer 3.800
Anexa nr.3 Marca Salar
poziția
13 referent 3.800
[nggallery id=4651]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii