PROIECT: Se măresc tarifele pentru serviciile funebre prestate în Cimitirului Municipal Alba Iulia
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia programată pentru marți, 26 septembrie, se află un proiect de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru serviciile funebre prestate în Cimitirului Municipal.
Este vorba despre o creștere a acestor tarife, solicitată de administratorul cimitirului, firma PROMETEU SRL, care motivează că ”La data de 24 mai 2011, momentul intrării în vigoare a HCL 156/2011 (prin care se stabileau tarifele de servicii de pompe funebre prestate în Cimitirul Municipal, precum şi valoarea taxei de folosinţă aferente unui loc de înhumare), salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată era în cuantum de 670 lei lunar, urmând ca după creşteri salariale graduale, începând cu data de 1 februarie 2017 să fie în cuantum de 1.450 lei lunar, fiind înregistrată în acest sens o creştere cu 780 lei, adică cu 116%. De asemenea, în tot acest interval de timp, s-au înregistrat creşteri ale preţurilor energiei electrice şi ale tarifelor de salubrizare şi al tarifelor apă-canal”.
În consecință, sunt propuse următoarele tarife:
1. Săpat groapa – 375 lei
2. Tarif gropari(închiriat dolii, funii, tras clopot, transport şi lăsat decedat în groapă) – 300 lei
3. Închiriat capela – 5 lei/oră
4. Deschis-închis placa — 200 lei
5. Pregătire ceremonie (amenajat masa pt. ceremonie, instalat prapori, legat prosoape, lumânări, instalaţie sonorizare) – 100 lei
6. Manipulare sicriu în cimitir (depunerea la capelă, scoaterea din capelă şi transportul Ia maşina mortuară – pentru înmormântările ce nu au loc în Cimitirul Municipal) – 100 lei
7. Deshumare (pentru 1 persoană) – 350 lei
8. Capac frigorific – 75 lei/zi
9. Întreţinerea cimitirului – 30 lei/loc/an.Curăţarea propriu-zisă a mormântului se va face numai la solicitarea aparţinătorilor, contra unor tarife diferenţiate, stabilite de comun acord cu administratorul cimitirului(o singură curăţare, pachete de 2-4-6 curăţări/an).
Dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de consilierii locali, noile tarife vor intra in vigoare, cel mai probabil, începând cu luna octombrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii