FOTO: Aiudul a găzduit „Parada de toamnă” a mașinilor de epocă
Peste 30 de autovehicule care au făcut istorie au defilat prin municipiul Aiud într-un fel de retroparadă a toamnei. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 9 septembrie 2017, la ora 10.30.
Această manifestarea a fost cea de-a doua întâlnire organizata de Retro Fan Club Cluj, o întâlnire amicală care s-a adresat tuturor iubitorilor de autovehicule clasice.
Întâlnirea a debutat la Rimetea și a fost organizată cu sprijinul primăriilor comunei Rimetea și a Municipiului Aiud cu sprijinul „Johnnesway Romania” și pensiunea Bitai din Rimetea.
Maşinile de epocă au ieşit la plimbare pe străzile din Aiud pentru ca apoi timp de trei ore aiudenii de toate vârstele să aibă ocazia să vadă, să le admire și să le afle povestea fiecăreia. Evenimentul a strâns la un loc zeci de proprietari de maşini de epocă care s-au adunat în Piaţa Consiliul Europei din municipiu. Înainte de a putea fi admirate maşinile au făcut un tur al orașului pe străzile T. Vladimirescu – E.Varga-Stadionului-Transilvaniei pentru ca apoi să fie parcate pe platoul din faţa catedralei ortodoxe, în apropierea zidurilor cetății aiudene, unde au staționat între orele 10,30 – 12.00.
După părerea multora dintre cei care au venit să vadă mașinile se pare că vedeta expoziţiei a fost o mașină marca Chevrolet Convert ediție specială „Silver Aniversary” fabricată în anul 1978.
Povestea mașinii ne-a spus-o proprietarul, domnul Victor Boata original din Arad, dar care a trăit în SUA în statul Michigan: „Am adus-o din SUA este o mașină care pe acea vreme avea o caroserie futuristă, de senzație. În 1978, firma a sărbătorit cea de-a 25-a aniversare a primului lor coupe sportiv, fapt pentru care a făcut o reproiectare drastică. Stilul interior a fost ultra-modern, cu un aspect mai unghiular, cu fețe cu ecartament pătrat, panouri de ușă dreptunghiulare și o mai mare ergonomie superioară modelelor anterioare. Este o bijuterie și din acest model au fost fabricate doar 500 de bucăți”
Cea mai în vârstă mașină a fost „europeancă”, o „Scoda Octavia din anul 1962, acesteia adăugându-li-se, bătrâna noastră „Dacia 1300”, mai tânărul ei confrate de pe șoselele românești automobilul „Oltcit”, dar și mărci binecunoscute tuturor automobiliștilor și nu numai cum ar fi Fiat, Lada, Opel, Mercedes, sau simpaticele și iubitele „broscuțe” Volkswagen.
Dorel Lazăr
[nggallery id=4531]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii