FOTO: Campioana României, Volei Alba Blaj, a demarat pregătirile cu gânduri mari | „Cupa Blajului” în „Mica Romă”, în 3-6 octombrie
Volei Alba Blai, tripla campioană a României, a demarat luni pregătirile viitoarei stagiuni, la întâiul antrenament voleibalistele pregătite de Darko Zakoc delectându-se cu un inedit meci de fotbal, la care au participat şi membii staff-ului tehnic. Formaţia din „Mica Romă” are obiectiv în viitoarea stagiune câştigarea celui de-al doilea event naţional (titlu şi Cupa României), alături de o reprezentare onorabilă în Liga Campionilor. De la prima şedinţă de pregătire au absentat motivat Lisa Izquierdo şi Lena Möllers, care se află în pregătiri cu naţionala Germaniei, în vederea turneului final al Campionatului European, precum şi cubanezele Ana Cleger şi Jennifer Alvarez (aşteaptă vizele pentru România), dar a fost prezentă Nadja Ninkovic, care se pregăteşte la Blaj până la plecarea la noua sa echipă, formaţia braziliană Osasco (Sao Paulo).
*Staff-ul tehnic
În viitorul campionat staff-ul tehnic va fi alcătuit din antrenorul principal Darko Zakoc, antrenorul secund Stevan Ljubicić, noul preparator fizic Karolj Ferenc (revine după trei ani în stafful campioanei) şi fizioterapeutul Petru Ban. Statisticianul Bojan Perovic va veni la Blaj după turneul final al Campionatului European de Volei, unde participă cu naţionala Serbiei. Până la startul oficial campioana României va bifa două turnee internaţionale, găzduite de CSM Lugoj şi Agroland Timişoara, şi va organiza “Cupa Blajului”, în perioada 3-6 octombrie. La turneul amical au confirmat deja prezenţa Ştiinţa Bacău şi Agroland Timişoara (unde a ajuns Roxana Bacşiş), urmând ca a treia formaţie să fie anunţată în curând, după ce CSM Bucureşti şi CSM Târgovişte au declinat invitaţia, după toate probabilităţile fiind CSM Lugoj.
Foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
[nggallery id=4471]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii