FOTO ISU Alba: Bărbat de 49 de ani, rănit grav după ce a căzut cu parapanta în zona Piatra Secuiului, la Rimetea. A fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Târgu Mureș
Sâmbătă, 19 august a.c., în jurul orei 17.14, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba a fost anunțat, printr-un apel pe numărul unic 112, despre faptul că, un bărbat în vârstă de 49 ani a căzut cu parapanta în zona Piatra Secuiului, loc. Rimetea.
La locul indicat, au fost trimise echipaje de la Detașamentul de pompieri Aiud – un echipaj SMURD cu o ambulanță și trei paramedici și de la Salvamont Alba – un echipaj cu un autoturim de teren și trei salvamontiști.
La sosirea echipajelor SMURD și Salvamont, persoana era conștientă, acuza dureri de spate și torace. Aceasta a fost evaluată medical de către paramedici, punându-i-se diagnosticul de suspiciune de traumatism toracic posterior și de coloană vertebrală.
Din cauza zonei greu accesibile, pentru transportarea persoanei accidentate în condiții de siguranță, dar și pentru eficientizarea misiunii de salvare, a fost anunțat elicopterul de la Târgu Mureș.
În urma discuților dintre dispeceratul integrat ISU-SAJ Alba și cel de la Târgu Mureș, despre diagnosticul de suspiciune de traumatism toracic posterior și de coloană vertebrală, iar zona fiind foarte accidentată și periculoasă pentru transportul terestru, s-a hotărât de către medicul de pe elicopter, transportarea acestuia la spitalul din Târgu Mureș cu elicopterul, a transmis ISU Alba.
sursa foto: Isu Alba
[nggallery id=4465]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră!
Video | Nicolae Furdui Iancu, o viață închinată cântecului popular, ANIVERSAT la 45 de ani de carieră! Nicolae Furdui Iancu își aniversează 45 de ani de la începutul carierei sale, în seara de Paște, 5 mai, la TVR 1. Cântece, dansuri și multe surprize, atât pentru artist cât și pentru public urmează să fie prezentate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului