Fundaţia Comunitară Alba, prima din România care a creat un fond pentru cultură
10.000 de lei sunt destinaţi finanţării proiectelor culturale şi de artă din tot judeţul
Fundaţia Comunitară Alba pune la bătaie 10.000 lei pentru ONG-urile şi grupurile de iniţiativă din judeţ interesate de proiecte din domeniul artei şi culturii. Banii au fost strânşi de organizaţia non-profit integral din surse private. Suma minimă cu care poate fi finanţat un proiect este 500 lei, iar cea maximă – 2.000 de lei. Potrivit preşedintelui Fundaţiei Dorin Sava, aplicaţiile pentru proiecte pot fi trimise până la sfârşitul lunii ianuarie 2012. Apoi un comitet de selecţie format din personalităţi culturale şi artistice ale judeţului va face o triere a lor. Va urma o discuţie cu fiecare iniţiator de proiect în parte şi apoi stabilirea câştigătorilor. Perioada de implementare va fi în intervalul aprilie – iulie 2012.
„Principalul criteriu va fi impactul proiectului în comunitate. Ne aşteptăm la proiecte prin care să fie realizate lucrări de artă sau expoziţii cu lucrările unor copii şi tineri talentanţi care se pot afirma astfel. Chiar dacă sumele pot părea mici, am ajuns la concluzia că buturuga mică contează. Schimbarea trebuie să se producă la nivelul cel mai profund, de la fiecare individ al societăţii în parte, şi asta îşi şi propune Fundaţia Comunitară Alba”, a precizat Dorin Sava. Fundaţia Comunitară Alba este prima fundaţie de acest gen din România care lansează un fond pentru cultură, următorul obiectiv fiind lansarea unui fond pentru mediu pe aceleaşi principii. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 16 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii