Conducerea IPJ Alba ”decapitată” de valul pensionărilor voluntare. Comisarul Mihai Rus, singurul comandant rămas pe funcție
Conducerea IPJ Alba ”decapitată” de valul pensionărilor voluntare. Comisarul Mihai Rus, singurul comandant rămas pe funcție
Pensionările mai mult sau mai puţin forţate de la nivelul Poliţiei Române au făcut ca, în prezent, doar una dintre cele trei funcţii de conducere din cadrul IPJ Alba să fie ocupate. Ultimul de pe lista celor pensionaţi este comisarul şef Laurenţiu Crişan, fost adjunct al comandantului IPJ Alba.
Profilul acestuia de pe site-ul instituţiei a fost scos, ceea ce confirmă, în lipsa unei comunicări oficiale, decizia de pensionare. Urmarea este că toate atribuţiile de conducere, care în trecut erau împărţite de trei persoane, au fost preluate de singurul comandant rămas în funcţie: comisarul șef Mihai Rus. Acesta îndeplineşte prin decizie a conducerii IGPR și atribuţiile de inspector şef al IPJ Alba.
Pe site-ul IGPR apare, în continuare, ca „desemnat inspector șef comisarul șef Laurenţiu Crişan, calitate pe care a îndeplinit-o până la momentul retragerii. De altfel, cei doi s-au „rotit” în ceea ce priveşte atribuţiile de comandant de mai multe ori în ultimul an, de când postul a rămas vacant ca urmare a pensionării chestorului Nicolae Căbulea.
În luna iunie, IGPR a decis să scoată la concurs postul de şef al IPJ Alba, dar, în 10 iulie 2017, conducerea Poliţiei Române a decis sistarea procedurii. Motivul a fost reprezentat de „modificările intervenite la nivelul conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române care afectează nivelul de reprezentativitate în comisia de concurs”. Decizia a afectat și funcţiile similare din judeţele Vâlcea, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Gorj.
A rămas în vigoare procedura de selectare a unui şef pentru Poliţia Municipiului Alba Iulia. Înscrierile au avut loc până în 13 iulie 2017, iar concursul ce va consta în susţinerea unei probe unice de selecţie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale, va avea loc în 29 august.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii