Din 2018, mai multe obligații pentru părinții plecați în străinătate
Părinții care sunt plecați în străinătate nu sunt scutiți de obligațiile impuse prin proiectul de lege referitor la vaccinarea obligatorie, după cum reiese din conținutul acestuia. Dacă intră în vigoare așa cum e prevăzut, adică din 2018, atunci părinții plecați vor trebui să ia în calcul faptul că actul le impune să desemneze un responsabil pentru prezentarea copilului la vaccinare.
În plus, amenzile pentru neîndeplinirea obligațiilor din lege nu-i vor ocoli nici pe aceștia. Părinții plecați în străinătate vor fi obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare, începând din 2018.
Obligația va fi impusă odată ce proiectul de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România va intra în vigoare. Pentru asta, el are nevoie de votul Executivului, al Parlamentului, de aprobarea șefului statului, dar și de publicarea în Monitorul Oficial.
Părinții care sunt plecați din țară și care lasă copiii eligibili la vaccinare în grija unor membri ai familiei ori a altor persoane sunt obligați să desemneze o persoană responsabilă cu însoțirea copilului la vaccinare, se arată în proiectul de lege aflat în dezbatere publică. Pentru asta, părinții vor trebui să-i scrie medicului de familie numele responsabilului, în termen de 15 zile de la data primirii informării din partea medicului de familie asupra calendarului de vaccinare. Prin urmare, faptul că părinții sunt plecați în străinătate nu îi va scuti de obligațiile pe care le vor avea cu privire la prezentarea copilului pentru vaccinare.
Potrivit proiectului, părinții vor fi obligați să asigure prezentarea copilului la medicul de familie pentru realizarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei în cazul vaccinărilor obligatorii. Pentru neîndeplinirea acestei obligații părinții vor putea fi sancționați cu amenzi de la 1.000 la 2.500 de lei, de la a doua abatere încolo. Lucrurile se vor complica și mai mult, mai ales în privința cuantumului amenzilor, în momentul în care copiii vor trebui înscriși la grădiniță sau la școală, pentru că li se va cere calendarul vaccinărilor.
Cei nevaccinați vor fi luați în evidențele autorităților și responsabilii de vaccinare vor trebui să meargă, tot sub sancțiunea amenzii, la ședințele de consiliere pentru a fi convinși că trebuie să-și vaccineze copiii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 6 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918