Veste şoc, divizionarele terţe din Alba, toate în Seria a 5-a! S-a retras ACS Poli 2 Timişoara, ACS Şirineasa se mută la Petroşani
Ultimele informaţii parvenite din lumea fotbalului judeţean indică faptul că toate cele 4 competitoare din judeţ (Metalurgistul Cugir, Industria Galda, Performanţa Ighiu şi Unirea Alba Iulia) vor fi repartizate în Seria a 5-a a Ligii a 3-a în ediţia viitoare, unde vom consemna un încins duel Alba-„U” Cluj, o adevărată nebunie, cu multiple derby-uri judeţene şi descinderi ale fanilor „şepcilor roşii” pe arenele din judeţ! Săptămâna viitoare, preambulul sezonului oficial, cu două partide de verificare, „U” Cluj – Performanţa Ighiu (miercuri, 16 august) şi Unirea Alba Iulia – „U” Cluj (sâmbătă, 19 august)!
*Unirea Jucu, FC Zalău şi ACS Poli 2 au spus „pa”
Astfel, Unirea Jucu, FC Zalău, Şurianu Sebeş şi ACS Poli 2 Timişoara nu se vor regăsi printre combatantele din eşalonul terţ, din pricina problemelor financiare, caz în care s-au recalibrat seriile, apărând alte scenarii şi discuţii. În plus, ACS Şirineasa (Vâlcea) va juca la Petroşani (Hunedoar) şi trebuie inclusă în calculele Seriei a 4-a, iar situaţia se schimbă radical, cele trei echipe din Sibiu urmând să ajungă în Seria a 4-a, iar „albanezele” în a 5-a! „Satelitul” bănăţean este al treilea care abandonează în această vară, după Pandurii 2 şi UTA 2.
*Performanţa Ighiu, totuşi în Seria a 4-a?
Au apărut noi elemente care modifică substanţial datele problemei în ceea ce priveşte componenţa seriilor eşalonului terţ în ediţia 2017-2018. O altă variantă, cu şanse mai mici de înfăptuire, este aceea ca Performanţa Ighiu să rămână în Seria a 4-a şi să scape de Seria a 5-a, unde va activa “U” Cluj, favorită incontestabilă la promovarea în Liga a 2-a. În articolul publicat ieri, precizam că a prins contur varianta ca Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir să fie repartizate în Seria a 4-a, iar Industria Galda de Jos şi Performanţa Ighiu să evolueze în Seria a 5-a. Miercuri, 16 august, la ora 14.30, se va afla oficial componenţa şi programul competiţional al Ligii a 3-a în stagiunea ce urmează.
*Schimb Alba-Sibiu!
Rescriem configuraţia celor două serii care ne interesează, bazându-ne pe intuiţie, dar şi pe anumite informaţii, neconfirmate oficial:
*Seria a 4-a: 4 echipe din Timiş (Ghiroda, Milenium Giarmata, CSM Lugoj şi Nuova Mama Mia Becicherecu Mic), 3 din Arad (Gloria Lunca Teuz Cermei, Şoimii Lipova şi Naţional Sebiş), una din Caraş Severiş (CSM Şcolar Reşiţa) şi una din Hunedoara (CNS Cetate Deva), 3 din Sibiu (FC Avrig, Hermannstad II, Gaz Metan Mediaş II), una din Vîlcea (ACS Şirineasa), una din Gorj (Internaţional Băleşti), două din Dolj (CSU Craiova II şi CSO Filiaşi);
*Seria a 5-a: 4 echipe din Cluj (Sănătatea Cluj, “U” Cluj, Unirea Dej, CFR Cluj II), două din Mureş (CS Iernut şi Avântul Reghin), două din Maramureş (Viitorul Ulmeni, Comuna Recea), una din Satu Mare (Unirea Tăşnad), plus AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (Harghita), KSE Tg. Secuiesc (Covasna) şi cele 4 echipe din Alba, dar n-ar fi exclus ca Unirea Jucu să găsească o soluţie şi să rămână!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii