Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

Astăzi începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina: Expoziţie de fotografie, drumeţii montane şi activităţi de educaţie artistică şi culturală, incluse în program

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Programul Târgului de Fete de pe Muntele Găina cuprinde în acest an şi o serie de activităţi noi pe lângă cele tradiţionale astfel încât participanţii pot participa la drumeţii montane în zonă sub supravegherea salvamontiştilor, iar copiii vor avea parte de activităţi de educaţie artistică şi culturală.

Târgul cuprinde, sâmbătă, o expoziţie de fotografie cu caracter etnografic intitulată „Timp străvechi”, organizată în comuna Avram Iancu şi care reuneşte 34 fotografii care surprind imagini din cadrul Festivalului „Cultură pentru Cultură”, proiect cultural unic în România. Expoziţia este practic un documentar fotografic ce încearcă să evidenţieze aspecte din viaţa rurală cu tradiţiile şi stilul de muncă, cu ocupaţiile specifice locuitorilor Munţilor Apuseni. Seria de fotografie documentară aduce în atenţie obiceiurile tradiţionale româneşti ca şi modalităţi de exprimare: muzica, coregrafia, gestica sau mimica. Acestea vizează viaţa colectivă a satului, având un caracter public şi ciclic, sunt prezentate fapte culturale complexe, menite înainte de toate, să organizeze viaţa oamenilor, să marcheze momentele importante ale anului, ale trecerii lor prin lume, evenimente ce se desfășoară de-a lungul anului, sărbători religioase, cele legate de munca agricolă.

Expoziţia este realizată sub coordonarea lui Vasile Sârb, instructorul Clase de Arte Vizuale Moderne din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba şi în cadrul ei expun curanții clasei respectiv Cărăbeț Petronela, Covaciu Anca, Decean Daniela, Cioroga Cristian, Alexa Ioan, Mirea Liliana, Hăpeian Silvia, Băcanu Adrian, Beca Florin, Popa Adrian, Popa Ioan Sorin, Muntean Claudiu, Aron Delia, Gavril Mihaela, Dinu Răzvan, Chirilă Alin, Paula Ion coordonator Vasile Sârb.

Drumeţii montane sub supravegherea salvamontiştilor

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Arad, una dintre instituţiile publice implicate în Târgul de Fete de pe Muntele Găina, organizează, sâmbătă şi duminică, pentru participanţi drumeţii în împejurimile platoului de pe Vârful Găina, unde este organizat târgul.

Salvamontiştii arădeni îi invită astfel pe iubitorii de natură să parcurgă împreună o porțiune din traseul turistic Hălmagiu – Hălmăgel – Muntele Găina (marcaj bandă albastră), marcaj refăcut integral în cursul anului de către Salvamont Arad. Plecarea în traseu se va realiza în zilele de 22 și 23 iulie, începând cu ora 12:00, de la panoul informativ cu harta zonei de pe Muntele Găina Cruce – 1466 m (lângă monumentul lui Avram Iancu). Se va realiza o drumeție spre Vârful Găina – 1486 m și în funcție de mărimea grupului și condițiile meteo pentru doritori traseul se poate continua mai departe pe Culmea Găiini spre localitate Hălmăgel.

 

Traseul turistic:

Gara Hălmagiu – Hălmăgel – Culmea Găinii – Muntele Găina

Masivul montan: Munții Bihor (Muntele Găina)

Marcaj: Bandă albastră

Lungime: cca. 22,9 km

Timp de mers: cca. 7 h

Diferența de nivel: urcare: cca. 1370 m, coborâre: cca. 0 m

Grad de dificultate: Mare, necesită o foarte bună pregătire fizică, efort continuu și intens

Sezonalitate: Tot timpul anului

Nivel de echipare necesar: Echipament de drumeţie de complexitate medie (încălțăminte sport, bocanci sau ghete cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, telefon mobil, rezerve de hrană și apă)

 

Descrierea detaliată a traseului:

 

Traseul turistic Gara Hălmagiu – Hălmăgel – Culmea Găinii – Muntele Găina Cruce (marcaj bandă albastră), cu o lungime de circa 22,9 km, pornește din gara CFR Hălmagiu, de lângă drumul E79/DN76 și continuă pe acesta circa 3,1 km spre centrul localității Hălmagiu, până la intersecția cu drumul DJ792F spre Hălmăgel. Din intersecția DJ792F cu E79/DN76, unde este instalat un panou informativ cu harta zonei, traseul continuă până în centrul localității Hălmăgel. Mai departe, spre Muntele Găina, accesul se poate realiza cu mijloace auto (de teren) sau cu bicicletele pe drumul de pe Valea Luncșoara prin localitățile Luncșoara și Lucăcești, până în creasta principală a Munților Bihor-Găina unde, după circa 18,4 km, este intersectat traseul turistic Muntele Găina Cruce – Vârful Bihor (marcaj bandă roșie). De la intersecția traseului de creastă, până pe Muntele Găina Cruce, pe drum mai sunt de parcurs încă circa 6.7 km. Din centrul localității Hălmăgel, pentru cei ce doresc să parcurgă pe jos traseul pană pe Muntele Găina, se urmează în continuare marcajul turistic bandă albastră, care traversează podul peste Valea Luncșoara. Din acest punct traseul continuă pe drumul paralel cu Valea Hălmăgel (Găinii), spre satul Sârbi, pe care, după cca. 1,1 km, îl părăsește la dreapta urcând pe un drum pietruit. Traseul urmează drumul pe lângă câteva gospodării, după care cotește la stânga, trece pe lângă un bazin de apă și continuă linia crestei pe Dealul Hălmăgelului spre Vârful Ilicești (altitudine 731 m). Mai departe traseul urmează drumul de pe Culmea Găinii, la granița județelor Arad și Hunedoara, străbătând o succesiune de zone împădurite și poieni.

În apropierea Vârfului Găina (altitudine 1486 m), la ieșirea din pădure traseul traversează o poiană, străbate o zonă cu jnepeniș, ocolind vârful pe un drum de exploatare forestieră, prin partea sa stânga, până la ieșirea în golul alpin, unde intersectează poteca cu marcaj turistic punct cu cercuri duble de culoare albă şi roşie (traseu dus-intors), ce urcă până pe Vârful Găina (altitudine 1486 m), situat la circa 400 m distanță.

Din intersecția spre Vârful Găina traseul marcat cu bandă albastră continuă mai departe pe curbă de nivel până intersectează traseul turistic Muntele Găina Cruce – Vârful Bihor (marcaj bandă roșie), cu care continuă în paralel încă circa 1,3 km prin platoul deschis, unde, în fiecare an la sfârșitul lunii iulie, se desfășoară „Târgul de Fete de pe Muntele Găina”.

Ambele trasee ajung până la Monumentul lui ”Avram Iancu” de pe Muntele Găina Cruce, lângă releele de telecomunicații, unde este instalat și un panou de informati cu harta zonei.

Din acest punct traseul turistic Gara Hălmagiu – Hălmăgel – Culmea Găinii – Muntele Găina (marcaj bandă albastră) poate fi parcurs înapoi spre Hălmagiu sau se poate continua pe traseul turistic Muntele Găina Cruce – Vârful Bihor (marcaj bandă roșie) cu lungime de circa 16,4 km. Pentru  coborâre traseul este recomandat și amatorilor de ciclism montan.

 

Acţiuni de educaţie artistică şi culturală pentru copii

 

Şcoala de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba va organiza, sâmbătă, în Avram Iancu o serie de activităţi de educaţie artistică şi culturală pentru copii. Astfel cei mai mici dintre participanţii la Târgul de Fete vor afla despre activităţile desfăşurate în cadrul şcolii de la pictură şi fotografie până la teatru şi muzică. De asemenea copiilor li se va povesti despre tradiţiile şi obiceiurile străvechi şi vor afla totodată povestea Târgului de Fete de pe Muntele Găina. Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi-a propus să promoveze începând din 2017 un nou concept de educaţie artistică, turistică şi culturală prin toate activităţile şi proiectele pe care le-a stabilit pentru acest an.

Mii de oameni aşteptaţi la Târgul de Fete de pe Muntele Găina

 

Mii de oameni sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România. Târgul este organizat de sute de ani în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie) şi păstrează caracteristicile tradiţionale autentice. Spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti, concerte de muzică folk şi muzică uşoară, focuri de artificii şi petreceri în aer liber sunt câteva dintre ingredientele ediţiei din acest an.

Târgul de Fete va debuta, sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, deschiderea oficială fiind dată de tulnicăresele din Apuseni şi de cântecul unic al tulnicelor, instrument simbol al Târgului de Fete dar şi al Ţării Moţilor. În acest an în deschiderea festivă se va alătura şi Fanfara „Augustin Bena” a Judeţului Alba. De la ora 14,00 va avea loc la Muzeul Memorial „Avram Iancu” un moment evocator în memoria lui Avram Iancu cel care a fost declarat de Parlamentul României erou al națiunii române. În centrul comunei Avram Iancu va avea loc un târg al meșterilor populari dar şi o expoziţie de fotografie etnografică denumită „Timp Străvechi” şi fiind semnată Vasile Sârb și elevii săi de la Clasa de Arte Vizuale Moderne din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”. În program sunt incluse apoi activităţi de educaţie artistică şi culturală pentru copii realizate de reprezentanţii Şcolii de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

La ora 17,00 în centrul comunei Avram Iancu va avea loc un spectacol folcloric în care vor evolua : Ansamblul Folcloric „Arieșul” din Cîmpeni – instructor Gheorghe Bădău, Ansamblul Folcloric „Brădeana” din Sohodol – instructor Oana Joldeș, Ansamblul Folcloric „Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș – coordonator Liliana Stoica, Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba şi Ansamblul de dansuri coordonat de Alexandra Oargă și Flaviu Mârza. De asemenea pe scenă vor urca şi maestrul Dumitru Fărcaş dar şi soliştii Roxana Reche, Nicolae Plută, Floricica Moga, Nicolae Tuhuț, Dorina Narița, Maria Filimon, Cătălin Hașa. Conducerea muzicală este asigurată de Alexandru Pal. La ora 20,00 va avea loc un foc de artificii în Avram Iancu şi apoi participanţii vor urca pe Muntele Găina.

Sâmbătă seara – Târgul de Fete se mută pe Muntele Găina, unde de la ora 21,00 va avea loc un recital susținut de trupa RE-BORN, iar de la ora 21,40 un concert extraordinar de muzică folk cu Vasile Șeicaru, Mircea Vintilă, Vali Șerban, Florin Săsărman. Petrecerea va continua pe Muntele Găina până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii, atmosfera fiind întreţinută de MC și DJ SEGA, într-un show unic de lumini și efecte speciale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea