FOTO, Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureş 4-0 (3-0) | Nou veniții Sorian, G. Olteanu și Scurtu au punctat în primul amical estival sub Drăgana
Metalurgistul Cugir a învins în prima partidă de verificare a verii, sub Drăgana, pe CS Ocna Mureş, scor 4-0 (3-0), golurile fiind marcate de nou-veniții în tabăra divizionarei terțe Sorian (8), G. Olteanu (21), Scurtu (45), Szabo (80, autogol).
O victorie concludent[ pentru „roș-albaștrii”, ce au dat startul pregătirii la începutul săptămânii, plusul de valoare și de experiență fiind evident în favoarea cugirrenilor, în compania oponentului clasat sezonul trecut pe locul doi în Liga a 4-a.
Pe o căldură apăsătoare, Călin Moldovan a început cu 5 juniori în primul unsprezece, în dorința de a testa potențialul fotbaliștilor aflat în probe. Sorian și-a arătat rapid clasa și a deschis scorul în minutul 8, cu un șut de la marginea careului, amfitrionii fiind cei care au impus ritmul.
Juniorul aiudean G. Olteanu a majorat diferența, din apropiere, în minutul 21, la un corner, profitând de nesincronizările din defensiva adversă, iar în ultimul minutl al mitanului inagural, un alt juniori, Luis Scurtu a punctat cu un șut de la marginea careului, ce a lovit bara. După pauză, pe fondul modificărilor din ambele tabere, jocul a scăzut în intensitate, în distribuția Cugirului alfându-se alți jucători aflați în probe.
În minutul 80, portarul Szabo (CS Ocna Mureș) a greșit nepermis, scăpând în plasă balonul trmis de pe stînga de M. Neagu.
Șaucă și Bold au fost învoiți, Stoianof și N. Bănică vor veni săptămâna viitoare, iar Negrescu se va alătura lotului peste două săptămâni. Miercuri, Metalurgistul Cugir va mai disputa, de la ora 18.00, un nou amical, cu fosta prim-divizionară Pandurii Tg. Jiu. După această întâlnire, s-a renunțat la Fodor și Ungureanu.
Metalurgistul: Crivăț (Academica Clinceni) – Tăban, Suciu (Național Sebiș), Vărărean (1998, FC Bistrița), M. Popescu (Pandurii Tg. Jiu 2) – Udrea, Măd. Popa, Scurtu (Pandurii Tg. Jiu 2), Șuteu – G. Olteanu (LPS Sebeș), Sorian (Luceafărul Oradea); la reluare au mai intrat Itu, Șt. Radu (Șurianu Sebeș), Cioban, Fodor („U” Cluj), Codrea, L. Tudor, M. Neagu (Șurianu Sebeș), Ungureanu (Toplița), Vîjdea. Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.
CS Ocna Mureș: Țiboc – Juncan (proba, Rapid Teiuș), V. Rațiu, Căt. Ivașcu, Vaidasigan, Csegoldi, Kiss, S. Miclea, Grecu (probe, Cluj), Dandoș, Tarcea (probe, Cluj); au mai intrat Szabo, Boboia (probe, ex-Unirea Alba Iulia, Centrul de Excelență), Iozsa, Olar, Brie, Moise, D. Morea (Fortuna Lunca Mureșului), Bălțat, A. Gherman. Antrenori Ionuț Pereat și Ovidiu Maier.
[nggallery id=4356]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale