Deputatul de Alba, Sorin Bumb: Zi istorică pentru România: PSD dovedește astăzi tuturor că nu este un partid, ci o uniune de găști
Asistăm astăzi la un episod nemaivăzut în istoria vreunui stat democratic: partidul de la putere susține o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern.
Este un moment de tristă amintire, un moment care ne dă înpoi cu 30 de ani, punând în pericol câștigurile de politică externă ale Președintelui Iohannis din SUA și Germania, făcându-ne iar să fim oaia neagră a Europei și să stârnim îngrijorări față de ceea ce se întâmplă în această țară.
Este însă și un moment istoric, pe care va trebui să ni-l aducem cu toții aminte, la fel cum ne aducem aminte mineriadele. Este momentul în care PSD își arată adevărata față – fața hâdă a corupției, hoției și interesului de gașcă. Azi se vede clar că PSD nu este un partid ci o uniune de găști interesate doar să jefuiască România și să scape de brațul legii.
Modul în care, în războiul dintre gașca lui Dragnea și gașca lui Grindeanu, a fost pusă pe masa negocierilor Transilvania și viitorul întregii Românii arată foarte clar că indivizii care alcătuiesc aceste găști sunt înnebuniți de frica pușcăriei, ar face orice și ar da orice ca să scape de pedeapsa
legii. Nu contează că Euro a ajuns la maximul ultimilor 5 ani, nu contează că toți marii investitori se întreabă dacă mai este sigur să investească aici, nu contează că în Ardeal se crează iar o situație explozivă. Contează doar ca ei să scape de pedeapsa legii.
Trist este că nu trebuia să se ajungă în situația actuală și că vom munci mult de acum înainte pentru a repara răul imens făcut României de războiul dintre aceste găști care formează PSD.
Oricum se va încheia astăzi, nu va fi bine.
Tocmai de aceea, eu nu voi participa astăzi la acest vot. Este un război intern, între două găști, la care suntem forțați să asistăm. Nu este însă războiul României, al Parlamentului României sau al românilor!
BUMB Sorin Ioan
Deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana