FOTO: Ziua mondială pentru diversitate culturală, marcată la Colegiul Național ”David Prodan” Cugir
21 mai , Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog si dezvoltare, stabilită la inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Educatie, Stiință și Cultură (UNESCO), a fost marcată la Cugir printr-un program divers susținut de elevii mai multor școli invitați la CDI-ul Colegiului Național ,,David Prodan”.
Invitata surpriză a fost Martina Slabejova din Rimavská Sobota -Slovenia, voluntară sosită în țara noastră în cadrul proiectului european ,,PlaNET SOEN” încheiat între E-ZAVOD din Slovenia și Asociația ,,Alternative Sociale Millenium” din Cugir, a cărei membru fondator este Adriana Crișan- SPAS Cugir. Însoțită de psiholog Arabela Găldău, traducătoarea în engleză, Martina și-a exprimat plăcerea de a interacționa activ cu elevii cugireni, apoi a recitat în slovenă o poezie.
Spectacolul prezentat de David Mihai, a început cu recitarea de către Adrian Dache a poeziilor personale ,,La început de mai”și ,,Celor ce se iubesc”, ultima pusă pe muzică și interpretată la chitară de talentatul elev al CNDP.
Programul a cuprins minunate cântece populare interpretate de Georgiana Bogdan (Satul meu, grădină mare!) și Jurjiu Daria Maria (Codrule, bătrânule), eleve pregătite de profesoarele Ionela Suciu și Adina Toma de la Școala Gimnazială Săliște. Maximiliana Poienar, membră a grupului ,,Mlădițe cugirene” condus de profesoara Ionela Popa, ne-a încântat cu deosebita interpretare a cântecului ,,Mămucă, inima ta”.
După interesanta scenetă de teatru ,,Pantomimă” interpretată de Maria Caraman și Rareș Oarga, piesă care a stârnit atât amuzamentul cât și aplauzele invitaților, a urmat momentul plin de energie pregătit de Școala Magică, moment realizat prin cântecele ,,Gelem ,Gelem” și ,,Sapiso” interpretate de fanfara ,,Music Form”. Cei zece tineri din trupa pregătită de domnul Cristian Roman, au uimit asistența cu talentul lor de a cânta la trompetă, tobe, trombon, acordeon și alte instrumente muzicale. Au interpretat: Buta Alexandru, Sârb Sebastian, Chirpa Silviu, Vințan Marian, Tolan George, Roșu Gabriel, Sabău Paul, Șimon Darius, Moldovan Adrian, Roșu Ghiță.
Perechea dansatorilor Bianca Vesa și Radu Stoian au încântat apoi prin profesionalismul deja binecunoscut, interpretând două dansuri în stilurile Cha-Cha și Jive. Codruța Ivan și Andreea Ciucur au prezentat publicului două dintre creațiile grupului ,,Fashion-Time” de la CNDP, grup care condus de Anca Csutka a câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol la parada de modă E-Cool cu ţinute realizate din materiale reciclabile, paradă din cadrul Concursului Județean ,,Green Fashion Show ’’desfășurat în 11 mai la Alba Iulia.
După frumoasa interpretare a piesei ,,I See Fire” a lui Ed Sheeran de către Denisa Trif acompaniată la chitară de colegii Darius Sbuchea și Adrian Dache, toți invitații au servit pizza, bomboane și suc, în timp ce documentarista Tatiana Ungurianu a împărțit tuturor participanților diplome pe deplin meritate.
Pentru că tot în 21 mai sărbătorim Sfinții Împărați Constantin și Elena, grupul ,,Micii istorici” ai Școlii Gimnaziale nr.3 condus de profesoara Daniela Satmari, au discutat despre importanța acestor două personaje istorice, menționând Edictul de la Milan din anul 313, actul oficial care a adus printre altele recunoașterea creștinismului ca religie de stat, descoperirea crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos sau generalizarea Duminicii ca zi de repaus în Imperiul Roman începând cu anul 321. După prezentarea powerpoint, Diana Negrea, Alexandru Todescu, Mark Doszlop și colegii lor au colorat icoane care au fost apoi expuse pe panoul CDI.
Atmosfera electrizantă a zilei de azi a fost întreținută de mascotele Roxy- Roxana Mizgar și Pikachu- Roxana Cochileț, care alături de colegii lor, Cristina Matei, Maria Codrea, Viorel Codrea, Marian Codrea și Mihai Kovacs au contribuit la excelenta desfășurare de tinere și diverse talente.
(C.P.)
[nggallery id=4019]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi