Programul Start-up Nation, prin care se pot finanța afaceri ale tinerilor, va fi explicat, miercuri, de doi secretari de stat, la Alba Iulia
Start-up Nation Romania se adresează tinerilor, cetățeni români, cu vârsta minimă de 18 ani, care doresc să își înființeze o companie și care vor fi motivați să rămână în țară și să desfășoare activități de antreprenoriat, fapt ce va contribui la crearea de noi locuri de muncă.
Programul Start-up Nation Romania permite finanțări de până la 200.000 de lei pentru companiile nou înființate, care vor menține minimum un angajat timp de doi ani de zile.
Cu un buget de 1.713.798.000 lei, programul se finanțează din fonduri de la bugetul statului și din fonduri europene, având ca obiectiv principal stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, îmbunătățirea performanțelor economice ale start-up-urilor, creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare și facilitatea accesului acestora la finanțare.
La eveniment vor participa liderii administrației publice locale și județene, fiind invitați și toți tinerii antreprenori care au sau vor să își dezvolte o afacere. De reținut faptul că, la această întâlnire, cei interesați vor putea obține toate detaliile suplimentare direct din partea coordonatorilor proiectului guvernamental.
Vor fi prezenți secretarii de stat Adrian Mlădinoiu și Ilan Laufer, reprezentanți ai Guvernului și ai Ministerului pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Aceștia au acceptat invitația parlamentarilor PSD de Alba, deputat Ioan Dîrzu, senator Daniel Breaz și a primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
Evenimentul va avea loc miercuri, 17 mai, în Amfiteatrul A 9 al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, începând cu ora 10,00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România
Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 39 de minute
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !