Aglomeraţie mare, mon cher! 1953 de autovehicule declarate în Alba Iulia în trei luni, după eliminarea taxei de mediu!
1953 de autovehicule declarate în Alba Iulia în trei luni, după eliminarea taxei de mediu! În aceeaşi perioadă a anului trecut numărul autovehiculelor declarate era de 1057
Trafic bară la bară mai ales în orele de vârf, intersecţii blocate, nervi, timp pierdut, trotuare blocate de autovehicule parcate anapoda în dispreţul oricărei norme de civilizaţie ori regulă a codului rutier… aşa arată traficul în Alba Iulia. Este o realitate de netăgăduit, aşa cum de netăgăduit este şi că avem obiceiul de a folosi autoturismul pentru orice deplasare, chiar şi una de 200 de metri lungime. Şi mai vrem şi să parcăm musai, musai cât mai aproape de casă, serviciu sau magazin, nu cumva, Doamne fereşte, să facem câţiva paşi pe jos! Ne cad galoanele, dar poate că ne scade şi burta! Nu-i de mirare că există o dezbatere în comunitate despre cum am putea schimba ceva. Automobiliştii cer cu vehemenţă mai multe locuri de parcare, moca, de preferinţă (este ilustrativ exemplul parcării cu plată de lângă magazinul Unirea care stă aproape goală, în timp ce străzile dimprejur sunt pur şi simplu sufocate de automobile parcate cu obrăznicie pe trotuar), străzi mai largi, ba chiar au idei năstruşnice de construire a unor pasaje sub sau supraterane (nu contează!) fără să le pese că astfel ar putea afecta proprietatea altor locuitori ai oraşului (este cazul intersecţiei străzii Mărăşeşti cu şoseaua de centură şi pasajul peste calea ferată) şi îşi justifică atitudinea prin lipsa spaţiului.
Dar unii, mulţi, au spaţiu în curte, însă maşinile tot la poartă sunt lăsate, îngustând calea de rulare, contribuind la gâtuirea traficului. Pietonii sunt mai puţin vocali, dar se luptă zi de zi cu trotuarele blocate de „amicii” automobilişti, fapt ce-i face de multe ori să treacă de pe trotuar pe carosabil unde, surpriză, alţi automobilişti îi înjură că nu circulă pe unde trebuie! Şi, de parcă nu le-ar fi de ajuns, mai nou se confruntă cu tagma bicicliştilor care, nu contează că trotuarul este aglomerat (de pietoni sau de terasele cafenelelor), pe acolo au ales să circule şi îi claxonează nervoşi să se dea la o parte, să le facă loc.
Trotuarul este al pietonilor, nu al automobiliştilor, nu al bicicliştilor. Aceştia din urmă ar trebui să folosească doar pistele amenajate, iar în lipsa lor carosabilul, aşa spune codul rutier şi cel de bun simţ. Fără îndoială că aici intră în conflict cu automobiliştii şi îşi justifică atitudinea prin aglomeraţia din trafic şi pericolul pe care l-ar înfrunta. Toate astea ar fi domolite dacă ar alege mai mulţi să folosească transportul în comun, mai ales că la Alba Iulia el este de calitate. Grea problemă, complicate soluţiile! Complicate şi criticate, cum este proaspăt aprobatul regulament de ridicare a autovehiculelor parcate aiurea. Eu zic că este un prim pas spre civilizaţie şi că toţi trebuie să înţelegem că nu avem ce dărâma ca să facem străzi mai largi şi că ar trebui să ne respectăm mai mult unii pe alţii şi regulile de circulaţie. Căutând sursa problemei întru rezolvare, vedem că ea este în numărul foarte mare al autovehiculelor (abia apoi vine comoditatea şi lipsa de respect faţă de reguli). La 5 mai 2017 erau declarate în Alba Iulia 32.646 de autovehicule (faţă de 29.053 la 5 mai 2016), la care trebuie adăugate cele declarate în alte localităţi sau judeţe, dar care hălăduiesc pe străzile Albei Iulia, şi cele aflate în tranzit.
Vedem că avem o creştere de 3593 autovehicule declarate în Alba Iulia! Mult, nu? Dar grosul acestora, 1953 au fost declarate în ultimele trei luni, de la 1 februarie 2017 la 5 mai 2017. De ce această perioadă? Pentru că de la 1 februarie a fost eliminată taxa de mediu şi toate hârburile Europei au început să fie aduse în România, şi, prin urmare, şi în Alba Iulia. Celor care mă contrazic le spun să găsească altă explicaţie pentru următoarele date: lAnul 2016: 31 ianuarie, autovehicule declarate persoane fizice – 20.658, la 5 mai, autovehicule declarate persoane fizice – 21.395, diferenţă de 737 de autovehicule, la 31 ianuarie, autovehicule declarate persoane juridice – 7338, 5 mai, autovehicule declarate persoane juridice – 7658, diferenţă de 320 de autovehicule, un plus total de 1057 autovehicule.
Anul 2017: la 1 ianuarie, autovehicule declarate persoane fizice – 22.721, la 5 mai, autovehicule declarate persoane fizice – 24.229, creştere 1508 autovehicule, la 1 ianuarie autovehicule declarate persoane juridice – 7972 iar la 5 mai, autovehicule declarate persoane juridice – 8.417, o creştere de 445, cumulat un plus de 1953. Comparând datele vedem că numărul autovehiculelor declarate în 2017 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016 este aproape dublu şi că ponderea cea mai mare o au autovehiculele declarate de persoanele fizice.
Ceea ce era de demonstrat, am demonstrat! Şi cine ştie unde ajungem până la sfârşitul anului dacă trendul se păstrează şi guvernul nu introduce alt mod de taxare a autovehiculelor în funcţie de norma de poluare, aşa cum a promis şi este normal, ca să nu ajungem în situaţia Beijingului ca grad de poluare atmosferică. Poate astfel va face rost şi de bani pentru a putea plăti promisiunile din campanie!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii