PROIECT ANPC: Retragerile de numerar de la bănci în România și UE devin gratuite pentru conturile de bază
ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatrorilor) a realizat 0 ultimă formă a proiectului de lege care se referă la conturile de plăți. Retragerile de numerar de la bănci în România și UE devin gratuite pentru conturile de bază. Astfel, deschiderea și închiderea unui cont de plăți, precum și retragerea de numerar pe teritoriul Uniunii Europene, de la ghișeu sau bancomat vor fi gratuite pentru titularii conturilor de bază, adică acele conturi care asigură serviciile folosite de majoritatea utilizatorilor.
Proiectul de lege asigură transpunerea Directivei 92/2014, și ar trebui depus la Parlament, dacă va fi adoptat de Guvern, după ce termenul limită a fost depășit cu mai bine de jumătate de an. ANPC a mai publicat până acum două proiecte de ordonanță, care n-au mai fost adoptate de Executiv. Directiva are ca scop principal să crească accesul populației la serviciile de plată, în condițiile în care doar 6 din 10 români au cont bancar. ANPC propune o serie de gratuități, îndeosebi pentru consumatorii vulnerabili, cu venituri sub salariul minim pe economie.
Aceștia vor avea gratuitate la deschiderea, închiderea și administrarea conturilor la operațiunile de retragere numerar din țară. Și consumatorii care nu sunt vulnerabili vor beneficia de gratuități la închiderea, deschiderea de conturi și “servicii care permit retrageri de numerar pe teritoriul Uniunii Europene, dintr-un cont de plăți la ghișeu sau la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al instituției de credit”.
Gratuitatea este valabilă pentru conturile de bază, care oferă cam toate serviciile necesare unui client, de la plăți cu cardul la debitare directă sau transfer de credit în alte conturi. De conturile de bază vor putea beneficia consumatorii care n-au un cont la momentul depunerii solicitării pentru un astfel de cont de bază. Pe de altă parte, proiectul nu prevede vreo interdicție pentru cazurile în care clientul închide un cont la bancă și își deschide ulterior un cont de bază și să beneficieze astfel de gratuitate la retragerile de numerar.
În primul proiect de OUG publicat de ANPC erau prevăzute astfel de gratuități pentru consumatori, iar în proiectul ulterior acestea au dispărut, fiind limitate doar la consumatorii vulnerabili. Totodată, băncile vor putea percepe doar “comisioane rezonabile”, pe care le vor stabili în funcție de veniturile naționale și comisioanele medii pentru serviciile furnizate conturilor de plăți. Algoritmul după care va fi stabilită rezonabilitatea comisioanelor nu este însă descris mai în detaliu.
Băncilor li se interzice să stabilească comisioane peste media comisioanelor din ultimul an, astfel că acestea nu vor putea recupera costurile generate de gratuitatea retragerilor de numerar prin comisioane de administrare mai mari, de pildă. Multe bănci mari, precum BCR și Banca Transilvania, au renunțat deja la comisioanele de retragere numerar de la bancomate, iar alte bănci percep în jur de 0,2% din suma retrasă. Pe de altă parte, reducerea numărului de sucursale, populate din ce în ce mai puțini angajați a dus la majorarea comisioanelor de retragere numerar de la ghișee – în cazul BCR acestea pornesc de la minimum 15 lei.
În cazul retragerilor de numerar din străinătate, comisioanele rămân ridicate, în cazul în care nu se fac de la un bancomat din grupul internațional al băncii respective. Spre exemplu, BCR percepe 1%, minim 15 lei pentru tranzacțiile în afara țării, BT taxează cu 1% + 2,5 lei, iar BRD cere 1,5% + 10 lei, la care se adaugă costurile cu conversia valutară la un curs mai mare decât cel al BNR. Bancherii arătau, recent, că nu există un studiu de impact asociat acestor proiecte ale ANPC, în condițiile în care băncile vor fi obligate să suporte costurile bancarizării populației, chiar dacă o parte din populație a arătat că nu dorește să aibă cont bancar.
Printre noutățile aduse de lege se numără și accesul consumatorilor la comparațiile comisioanelor prin intermediul unui site (sau mai multe) ce va fi înființat fie de către ANPC, fie de către o asociație de protecția consumatorilor. Astfel de servicii sunt deja oferite de site-uri private precum Conso.ro sau FinZoom.ro. Proiectul stipulează că debitorii vor putea muta cu contul de la o bancă la alta, în țară sau în interiorul UE, printr-o procedură rapidă, gratuit sau cu costuri rezonabile.
Băncile nu vor putea nici să refuze deschiderea unui cont curent pentru un cetățean UE, decât în cazul în care se încalcă legea pentru prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului. Chiar și în acest caz banca trebuie să precizeze clar motivul refuzului și să consilieze consumatorul privind procedura prin care poate depune o plângere împotriva instituției de credit.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii