Transportatorii de persoane, în atenția polițiștilor din Alba: 126 de șoferi amendați, 5 permise reținute și amenzi de peste 66.000 de lei, în 3 zile
Poliţiştii rutieri din Alba au sancţionat 126 de transportatori de persoane, în cadrul unei acţiuni ce s-a desfăşurat pe parcursul a 3 zile. 407 conducători de autovehicule destinate transportului public de persoane au fost testaţi cu aparatul etilotest şi au fost reţinute 5 permise de conducere.
Potrivit IPJ Alba, în perioada 22 – 24.03.2017, Serviciu Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop verificarea modului în care este respectată legislaţia de către transportatorii de persoane.
În acţiune, poliţiştii rutieri au fost sprijiniţi de către poliţiştii de ordine publică, iar în cele 3 zile au oprit şi verificat 407 autovehicule destinate transportului public de persoane. Toţi conducătorii acestor autovehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile.
Poliţiştii au constatat şi sancţionat 126 de abateri contravenţionale, comise de această categorie de participanţi la traficul rutier, majoritatea privind încălcări ale legislaţiei rutiere.
Alţi 109 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional, pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Au fost reţinute 5 permise de conducere, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 66.120 lei.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tradiţii şi obiceiuri de 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii. Cum a ajuns această zi liberă
Obiceiuri și tradiții de 1 Mai – Ziua Internaţională a Muncii • Semnificația zilei de 1 Mai și scurte repere istorice. În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
MESAJE DE 1 MAI muncitoresc 2024. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe