La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
Potrivit articolului 613 din noul Cod Civil, distanţa minimă pentru arborii plantați pe propria proprietate trebuie să fie de minim 2 metri de linia de hotar.
Există și câteva excepții: copacii care nu depășesc înălțimea de doi metri, plantațiile și gardurile vii.
La alineatul 1 al articolului amintit se menționează că „în lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.”
Legiuitorul a stabilit că, în caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate, relatează Adevarul.
De asemenea, tot la articolul 613, alineatul 3, se stipulează că „proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.”
„Gardul viu a crescut pe terenul meu”
Pornind de la reglementările legale amintite, mai mulți români și-au făcut cunoscute problemele pe care le au cu arborii plantați de vecini pe legeaz.net.
„Vecinul are plantat un gard viu pe limita de proprietate dintre noi. Acesta nu dorește toaletarea lui pe partea mea, acesta ( gardul viu ) crescând cu 1 ,5 metri pe terenul meu. Ce pot face în acest caz? Mulțumesc.”
Îi răspunde un alt proprietar de casă? „Daca te deranjează…bagă foarfeca in el. Cât de greu este să îl tunzi pe partea ta de gard? Îți ține umbră la legume/pomi? Nu îl vrei deloc? Am un vecin idiot care a dat pe gardul viu amplasat pe terenul meu cu erbicid…din greșeală sau poate că nu când a făcut curățenie la el, deși nu intrase la el…e pus la 60 centimetri de gardul comun. Așa că … varianta elegantă e sa cureți pe partea ta de gard sau varianta a doua… erbicid. Ar fi încă o variantă… reclamație că nu are distanța legală față de gardul comun.”
„A plantat vecinul pădure de brad în mijlocul satului”
Nu lipsesc nici abordările amuzante, mai ales când nu poți face nimic pentru că vecinul a respectat legea.
„Mie mi-a plantat vecinul pădure de brad în mijlocul satului, e normal? Menționez că a păstrat distanța legală de doi metri”, scrie o doamnă.
„Bucurați-vă că aveți aer curat alpin. Cât timp a respectat cei doi metri distanță de hotar, e perfect”, îi răspunde un bărbat.
„Și ce îți fac brazii? Din contră, ai aer curat! Eu aș vrea să am un vecin de ăsta, să-mi planteze copaci!”, scrie cu umor un alt proprietar de casă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Scrisoare deschisă către Ministerul Educației: „Fără buletin moldovenesc, nu se poate” – realitatea absurdă a birocrației românești
Scrisoare deschisă către Ministerul Educației: „Fără buletin moldovenesc, nu se poate” – realitatea absurdă a birocrației românești Bloggerul Viorel Iftimie, din județul Alba, a publicat recent pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației, în care denunță absurditățile birocratice care pun piedici tinerilor cu origini basarabene, chiar dacă aceștia au studiat, trăit […]
Orașele din România pot candida pentru titlul de Capitală a Tineretului în 2027: Alba Iulia va prelua ștafeta în 2026
Orașele din România pot candida pentru titlul de Capitală a Tineretului în 2027: Alba Iulia va prelua ștafeta în 2026 Orașele din România sunt invitate să candideze pentru titlul de „Capitala Tineretului din România 2027”, un program național deschis tuturor localităților, indiferent de dimensiune sau regiune, care susțin implicarea activă a tinerilor în dezvoltarea comunităților. […]
Recensământul animalelor de companie, o primă măsură necesară împotriva eutanasierii patrupezilor de către autorități. Ce pași mai sunt necesari?
Recensământul animalelor de companie, o primă măsură necesară împotriva eutanasierii patrupezilor de către autorități. Ce pași mai sunt necesari? Medicul veterinar Mircea Ștefanache este unul dintre recenții invitați ai emisiunii DC Anima, transmisă pe canalul de YouTube DCNEWS. În cadrul aceste ediții, el a vorbit despre un recensământ al animalelor de companie și care ar […]