Marșul pentru viață ,, Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, la a doua ediție la CUGIR
Marșul pentru viață ,,Ajută mama și copilul! Ei depind de tine.’’va avea loc la Cugir, sâmbătă, 25.03.2017 începând cu orele 12:30 și se va desfășura pe următorul traseu: Biserica Sf. Trei Ierarhi, Str. Rozelor, Str. Al. Sahia, Str. N. Bălcescu, Str. Victoriei, Str. Constructorului, Catedrală.
La finalul traseului, la Catedrală, va fi susținut un program artistic de către grupurile: Mlădițe cugirene, Anotimpuri, Corul Școlii Gimnaziale Iosif Pervain, Corul Școlii Gimnaziale Singidava și Grădinița cu program normal Nr. 5.
Organizatorul marșului la nivelul localității Cugir este Parohia Ortodoxă Română Cugir VI, avându-l ca reprezentant pe Pr. Ioan Cândea, slujitor al bisericii ”Sfinții Trei Ierarhi”.
Marșul pentru viață aflat la a VII-a ediție națională și a doua ediție în Cugir, este un proiect național inițiat și sponzorizat de Asociația ”Studenți pentru viață” din București, având ca obiective principale sensibilizarea societății în vederea sprijinirii femeilor aflate în criza de sarcină, apărarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți, informarea comunității cu privire la riscurile și problemele pe care le implică avortul în viața femeii, responsabilizarea autorităților centrale și locale pentru a crea un spațiu legislativ favorabil sprijinirii efective a viitoarelor mame aflate în dificultate.
Marșul pentru viață este un eveniment apolitic și neconfesional, astfel că oricine prețuiește viața umană încă de la concepție, poate participa la această activitate socială, manifestându-și solidaritatea față de orice femeie aflată în criză de sarcină, pentru ca aceasta să evite avortul și a aduce pe lume darul lui Dumnezeu sădit în ea.
Tatiana Ungurianu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii