ASA Tg. Mureş 2 – Metalurgistul Cugir 1-3 (0-1) | Dublă Șuteu și echipa de sub Drăgana a urcat în fotoliul de lider!
Metalurgistul Cugir a trecut şi al 8-lea val invincibil, iar după victoria de la Tg. Mureş, scor 3-1 (1-0), cu ASA Tg. Mureș 2, a urcat pe prima poziţie a ierarhiei în Seria a 5-a din Liga a 3-a.
Gruparea de sub Drăgana a reușit o victorie extrem de importantă, a doua externă la rând, împotriva satelitului prim-divizonarei, echipă care runda anterioară a furnizat surpriza stagiunii, învingând AFC Hermanstadt.
Scorul a fost deschis de experimentatul Șuteu (36), printr-o deviere la colțul lung, din centrarea lui Bold, fiind majorat după pauză, de Șaucă (49) – șut puternic, în diagonală, aceasta fiind primul gol al nou-venitului pentru formația de sub Drăgana, ambele reușite venind după faze fixe.
Dulap, în minutul 85 a redus scorul, marcând împotriva fostei sale echipe, fundașul ce a trecut și pe la Mureșul Vințu de Jos recidivând, după ce runda anterioară a semnat victoria din fieful liderului sibian. Același Șuteu (90+1) și-a trecut în cont dubla (a finalizat o acțiune de contraatac), parafând rezultatul final. Revenirea sa de la Șurianu Sebeș a fost de bun augur pentru mijlocașul cugirean, ce a devenit golgheterul echipei în retur, cu 3 reușite.
Un succes conform cu derularea evenimentelor, Metalurgistul dominând confruntarea împotriva satelitului mureșean. Primăvara fotbalistică aduce multe satisfacții pentru gruparea cugireană, ce a pornit lansat returul, deși principalul scop în partea secundă a stagiunii este creșterea și promovarea tinerilor talentați din propria pepinieră.
*Serie de senzație!
Metalurgistul Cugir înșiră succesele precum mărgelele, ajungând la 4 victorii consecutive! În același timp, cugirenii contabilizează 8 partide invincibile, răstimp în care au strâns 22 de puncte, devenind cea mai prolifică formație a seriei
Echipa condusă de Călin Moldovan are un start extraordinar de retur, cu maximum de puncte în trei jocuri și, temporar, până mâine, când evoluează AFC Hermannstadt și Fotbal Comuna Recea, se plasează în fotoliul de lider! Runda următoare Metalurgistul Cugir va juca în fața propriilor suporteri, cu CS Oșorhei.
Gazdele au aliniat un prim unsprezece cu o medie de vârstă de 20 de ani şi 7 luni, în vreme ce în distribuția cugireană s-au regăsit Stoianof și Cioban, în detrimentul lui Tătar și Udrea.
ASA Tg. Mureş 2: Al. Podar – Dulap, Szasz, Cherteş, S. Bucur, Dumbrăvean, Candrea, Schieb, Petra, Vlăescu, Katona; rezerve Negruşa – Tarnyai, Chirlejan, Iliescu, Onul, Bogăţan, R. Stoica. Antrenor Adrian Pop.
Metalurgistul: Ciubotariu – Bold, Cl. Maftei, Itu, Cioban – Șaucă (90+3, Tătar), L. Tudor, Măd. Popa, Șuteu – Tăban (74, Marinoiu) – Stoianof (90+1, Iovănescu); rezerve Vlase – Codrea, Ad. Radu, Udrea. Antrenor Călin Moldovan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
Înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, la Campionatele Naționale pentru copii 10 și 11 ai În ultimele două săptămâni înotătorii de la LPS Alba, la categoriile copii 10 si 11 ani, calificati la etapele finale ale Campionatelor Naționale, au luat startul în competițiile dedicate categoriei lor de vârstă. În bazinul din Brașov […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților