Cum va sărbători IPJ Alba ”Ziua Poliției Române 2017”: Exerciții demonstrative, concurs de tir, competiții sportive și ”Ziua porților deschise”. Calendarul manifestărilor
Promovarea profesiei de polițist, exerciţii demonstrative, concurs de tir, competiţii sportive şi „Ziua porţilor deschise” sunt câteva dintre activităţile organizate şi în acest an, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române.
În contextul aniversării, la data de 25 Martie, a 195 de ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei în slujba cetăţenilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează manifestări educative şi cultural – sportive ce se vor desfășura pe parcursul mai multor zile.
Astfel, în perioada 14 – 24 martie, vor avea loc activităţi de promovare a profesiei de poliţist, adresate, în principal liceenilor din judeţ, dar şi întâlniri cu preşcolari şi elevi împreună cu care vor fi dezbătute teme privind protejarea patrimoniului cultural naţional precum şi reducerea victimizării din infracțiuni şi accidente rutiere.
În săptămâna 20-25 martie, cu sprijinul elevilor Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, la sediul inspectoratului va fi organizată expoziţia de desene şi fotografie, realizate în cadrul proiectului „Să exmatriculăm violenţa!”
Miercuri, 22 martie, începând cu ora 10,00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba va fi organizată „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, când, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea să afle mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu dar şi aspecte particulare legate de activitatea structurilor operative.
Activităţi similare vor avea loc, în zilele de 21, 22 şi 24 martie, la sediile poliţiilor din municipiile Alba Iulia şi Sebeş şi din oraşele Ocna Mureş şi Zlatna.
Tot miercuri, 22 martie, la ora 10.30, în faţa sediului inspectoratului de poliţie, este planificat un exercițiu demonstrativ, la care sunt aşteptaţi să asiste un număr cât mai mare de cetăţeni, iar începând cu ora 14.00, în Poligonul Miceşti, va avea loc turneul de tir la care vor participa poliţişti din structurile inspectoratului precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
Cu același prilej va fi organizată „Cupa presei la tir” la care sunt invitaţi să participe toţi jurnaliştii acreditaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
Pe parcursul celor două săptămâni, premergătoare datei de 25 martie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba organizează competiţii sportive (table, tenis, şah, biliard şi fotbal) la care participă, pe lângă angajaţi ai inspectoratului şi reprezentanţi ai instituţiilor de colaborare.
Vineri, 24 martie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba se va desfăşura şedinţa festivă în cadrul căreia va fi evocat momentul aniversar.
Ca de fiecare dată, şi în acest an, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba este sprijinit, în organizarea acestor manifestări, de asociaţiile poliţiştilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi de Corpul Naţional al Poliţiştilor Alba şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.
foto: arhiva 2016
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 17 minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii