6 Martie: Sărbătoare în calendarul ortodox! Aflarea Sfintei Cruci și cei 42 de mucenici din Amoreea
6 Martie: Sărbătoare în calendarul ortodox! Aflarea Sfintei Cruci și cei 42 de mucenici din Amoreea
Timp de șapte ani, Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasois şi cei împreună cu ei au fost ținuți captivi și îndemnați asiduu, când cu promisiuni, când cu amenințări îngrozitoare, să se lepede de credinţa în Hristos şi să îmbrățișeze credința islamică. După multe chinuri, în care au rămas neclintiți în dreapta credință, celor 42 de generali li s-a tăiat capul, iar trupurile lor au fost aruncate în râul Eufrat.
Tot în această zi, a șasea din luna lui Mărțișor, este prăznuită Aflarea Sfintei Cruci și a celor patru piroane cu care a fost țintuit pe lemn Domnul Iisus Hristos. Găsirea acestor mărturii, atât de prețioase pentru creștinii din întreaga lume, despre Patimile Mântuitorului i se datorează Sfintei Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare (306-337). Dorind să reconstruiască locurile sfinte și să ridice o biserică pe locul Patimilor și al Învierii lui Iisus Hristos, Împărăteasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o importantă cantitate de aur, dar şi cu o recomandare din partea fiului său către Patriarhul Macarie (313-323).
Citește și: Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2024, 2025
După îndelungi căutări, un evreu bătrân, pe numele său Iuda, i-a spus că Sfânta Cruce este îngropată în spatele templului lui Venus. Într-adevăr, în acel loc au fost găsite cele trei cruci de pe Golgota, dar şi o scândură cu inscripţia lui Pilat, precum şi cele patru piroane cu care a ţintuit pe lemn Trupul Mântuitorului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită!
Legea mirosurilor te poate lăsa fără bani în portofel! Amenzi de 30.000 de lei pentru cei care stau la bloc pentru mirosul de mâncare gătită! Inițiatorii legii mirosurilor au explicat cum pot fi trași la răspundere cei care stau la bloc, în cazul în care ceilalți locatari se plâng de mirosul de mâncare gătită. Legea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale