Rămâi conectat

Actualitate

Noi reguli pentru crescătorii de iepuri domestici. Vezi ce condiţii trebuie să le asigure aceştia urechiaţilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

 Cuştile ar putea fi complet interzise prin noile norme europene. De luna viitoare, Uniunea Europeana schimba regulile în ceea ce priveşte creşterea iepurilor domestici.

Aşa se face că şi crescătorii români trebuie să intre în legalitate şi să investească mii de euro în cuşti spaţioase, în care urecheaţii să aibă suficient spaţiu de mişcare.

Comisia Europenă atrage atenţia că astfel carnea de iepure va fi mai sănătoasă, de vreme ce se va renunţa la tratamentele cu antibiotice. Tocmai renunţarea la antibiotice este şi motivul pentru care membrii comisiei pentru agricultură din Parlamentul European schimbă regulile de luna viitoare.

În primul rând, boxele trebuie înlocuite cu voliere, astfel încât iepurii să poată ţopăi şi pe pământ- poate chiar pe iarbă, propun parlamentarii europeni. Spaţiul optim pentru un exemplar, arată noua directivă, este de 750 cm pătraţi – adică de 8 ori mai mare – faţă de cuşca în care crescătorul român îi creşte pe urechiaţi. Pentru o femelă – 800 cm pătraţi!

Nutriţioniştii spun că o sută de grame de carne de iepure are 135 de calorii, faţă de 340, cât are carnea de porc. În magazine, un kilogram de carne de iepure se vinde cu 35 de lei.

Sursa: stirileprotv.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu

Bera Larisa

Publicat

în

Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea