Ioan Dîrzu: PSD are nevoie de unitate și nu de o schimbare de leadership, iar misiunea e punerea în aplicare a programului de guvernare
Social-democrații au nevoie ”mai mult ca oricând de unitate”, iar ”principala misiune e punerea în aplicare a programului de guvernare” și nu de o schimbare de leadership, a spus, luni, liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu.
Întrebat de ziarulunirea.ro dacă este nevoie de schimbarea lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului, președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a răspuns negativ, precizând că PSD are nevoie de unitate, are lider, iar principala misiune este punerea în aplicare a programului de guvernare.
”PSD acum are nevoie acum mai mult ca oricând de unitate, de fermitate și de continuarea guvernării. Orice altceva care poate duce la destabilizare nu face bine nici PSD-ului, dar nici guvernării sau cetățenilor. PSD trebuie să guverneze si să-și pună în practică programul de guvernare. Asta e cel mai important. Celelalte sunt aspecte aruncate de unii și de alții, poate chiar din partea opoziției, de a încerca să destabilizeze. PSD nu are nevoie acum de așa ceva”, a afirmat Ioan Dîrzu, fiind întrebat dacă este nevoie de un nou model de a conduce partidul, în contextul în care liderul PSD Iași, Mihai Chirica a spus că ”politica conducerii cu pumnul de fier nu mai este valabilă”.
Liderul PSD Alba a adăugat că în interiorul partidului nu există probleme.
”Problemele sunt la liberali, am văzut că se pregătesc de tot felul de puciuri și mi se pare normal ca un partid în opoziție să se reformeze, un partid care nu a câștigat nici măcar cât a sperat în alegerile din 11 decembrie”, a adăugat Ioan Dîrzu.
Vicepreședintele PSD Mihai Chirica a afirmat duminică, la Digi 24, răspunzând unei întrebări, că nu este mulțumit de felul în care Liviu Dragnea conduce partidul, fiind nevoie de o schimbare în managementul politic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii