La Cugir, taxa pentru fondul de mediu majorează prețul la gunoi
Consiliul Local al orașului Cugir a aprobat în ședința de joi, 26 ianuarie un proiect de hotărâre cu privire la modificarea tariful unic pentru serviciul de precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special. Practic, începând cu data de 1 februarie a.c. cugirenii ar urma să plătească mai mult cu 26%, tarifele urmând să crească de la 72,06 Lei/mc la 98,02 Lei/mc, respectiv de la 8,65 Lei/persoană la 10,90 Lei/persoană pe lună.
Majorarea a fost cerută de către operatorul G&E INVEST 2003 SRL care a înaintat administrației locale un “Memoriu justificativ” în care sunt invocate toate cheltuielile care influențeză costurile serviciului și impun creșterea tarifelor. În primul rând este vorba de introducerea unei taxe pentru Fondul de mediu, în valoare de 80 lei/tonă, taxă întrodusă în 2013 de către guvernul de la acea dată, cu aplicabilitate de anul acesta. Această taxă produce automat o creștere a cheltuielilor cu 20 lei/mc, începând cu 1 ianuarie 2017, la care se adaugă și alte costuri suplimentare provocate de creșterea cheltuielilor: de depunere la rampă, cu materialele aferente activității și cu forța de muncă (salariul minim crescând în ultimii doi ani). Operatorul a înaintat legislativului local inclusiv o fisă de fundamentare în care este prezentată influența noilor cheltuieli asupra tarifului vechi de colectare practicat conform H.C.L. 147/2015.
Trebuie spus că încă din decembrie, operatorul G&E INVEST 2003 SRL a înaintat o solicitare cu privire la majorarea tarifului începând cu 1 ianuarie, astfel încât să poată continua activitatea pe raza orașului Cugir, fără riscul de a intra în faliment. Legislativul local a avut discuții pe această temă atât în ședința extraordionară din 6 ianuarie, cât și în ședințele pe comisii, considerând că o decizie poate fi luată doar în baza unor analize detaliate a factorilor care duc la creșterea prețurilor.
Per baza situației expuse, consilierii locali au aprobat majorarea tarifului unic pentru serviciul de precolectare, colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere, începând cu 1 februarie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 33 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii