Școlile din Șpring, Drașov și Vingard vor fi modernizate. Primarul Daniel Rusu a semnat contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale
Mai multe școli din comuna Șpring vor fi reabilitate și modernizate prin finanțare din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Este vorba despre instituțiile de învățământ din satele Drașov, Șpring și Vingard, care vor fi reabilitate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Potrivit primarului comunei, Daniel Rusu, contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării au fost semnate marți, 3 ianuarie, iar, cel mai probabil, execuția lucrărilor va începe în primăvara acestui an.
”Astăzi, 3.01.2017, am avut plăcerea și bucuria să semnez 3 contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin programul național de dezvoltare locală, domeniu – Reabilitare și modernizare a unităților de învățământ, pentru Școlile din satele: Spring, Drașov și Vingard în valoare de ap. 900.000 lei.
Mulțumesc pe această cale aparatului propriu al primăriei Șpring și mai ales administratorului public Muntean Ovidiu pentru implicare. Urmează proiectul tehnic și în primăvară execuția lucrărilor. Să auzim de bine”, a scris primarul într-o postare pe rețeaua de scoalizare, însoțită de imagini cu contractele. (C.M.)
[nggallery id=3225]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii