Cu duelul Alba – Arad, se trage cortina peste turul Seriei a 4-a din Liga a 3-a | Astăzi, la Zlatna, AFC Unirea Alba Iulia – Gloria Lunca Teuz Cermei; mâine, Industria Galda de Jos – UTA „Bătrâna Doamnă” 2
Astăzi, trei dintre conjudeţene îşi iau “adio” de la meciurile oficiale, în Seria a 4-a a eşalonului terţ fiind prevăzută ultima rundă a turului. Dacă Performanţa Ighiu joacă în deplasare, cu Millenium Giarmata, celelalte două combatante au întâlniri pe teren propriu cu formaţii din Arad, AFC Unirea 1924 Alba Iulia – astăzi, iar Industria Galda de Jos – sâmbătă, programate la ora 14.00.
*AFC Unirea 1924 Alba Iulia – Gloria Lunca Teuz Cermei (astăzi, la Zlatna). La ultima reprezentaţie internă, „alb-negrii” sunt constrânşi să câştige împotriva nou-promovatei din Arad, pentru a evada din subsolul Seriei a 4-a. Însă problemele de lot sunt extrem de multe pentru AFC Unirea 1924 Alba Iulia, ce are iarăşi o defensivă decimată. Vor absenta fundaşul Mardare, mijlocaşul Crăciunesc şi atacantul Lăsconi – toţi trei suspendaţi, lista indisponibililor fiind şi mai lungă: N. Rus, M. Oprea – apărători, Joldeş – mijlocaş şi An. David – atacant, jucători care au şanse reduse de a evolua. „Un meci foarte foarte important pentru noi, în contextul atâtor absenţe. Categoric trebuie să învingem, să luăm toate puncte, pentru a avea o iarnă liniştită”, a precizat antrenorul Radu Andone, completat de preşedintele Mihai Dăscălescu: “Victoria este o condiţie obligatorie în acest meci care trage cortina peste prima parte a campionatului. Cele 3 puncte sunt vitale pentru noi, în dorinţa de a ne depărta de zona nisipurilor mişcătoare şi a avea posibilitatea, în pauza competiţională, să ne reorganizăm în linişte”. Vizitatorii au însă amintiri plăcute din Alba, cucerind puncte în cele două dispute: 1-0 cu Industria şi 2-2 cu Performanţa Ighiu.
*Industria Galda de Jos – UTA „Bătrâna Doamnă” 2 (sâmbătă, ora 14.00). Fără victorie de 5 întâlniri, unele extrem de dificile, cu trei puncte strânse în acest răstimp, Industria Galda de Jos îşi propune să încheie turul de campionat cu un succes în faţa fanilor, în confruntarea cu „lanterna roşie”, UTA „Bătrâna Doamnă” 2, care a pierdut în precedentele descinderi în Alba, 0-2 cu Performanţa Ighiu (tot pe terenul din Galda) şi 0-1, la Zlatna, cu AFC Unirea 1924 Alba Iulia. „Vom face tot posibilul pentru a ne despărţi de suporteri într-un mod fericit şi a încununa astfel, printr-o victorie, o toamnă fructuoasă. Trebuie să învingem în acest joc de final de tur, dar suntem conştienţi că nu va fi uşor, cu toate că întâlnim ultima clasată”, a apreciat antrenorul Paul Ciucă. Din distribuţia amfitrionilor absentează Costea – suspendat şi Al. Man – accidentat, incerţi fiind Cioplântă, Frenţiu şi Cernea. „Lanterna roşie” are un singur gol marcat (de 3 puncte, runda anterioară, cu Nuova Mama Mia) în precedentele 6 dispute.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii