”Alege să fii corect!” – Campanie de informare publică a Ministerului Afacerilor Interne
În contextul organizării alegerilor parlamentare din 11 decembrie, MAI desfășoară, la nivel național, campania de informarea cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot „Alege să fii corect!”.
Prin intermediul campaniei, care se desfășoară și în județul Alba, alegătorii primesc recomandări utile în raport cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală și să respecte confidențialitatea votului.
În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale suport și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public țintă cât mai diverse.
Astfel, în judeţul Alba au fost distribuite 500 de afişe, format A2, care vor fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în fiecare secție de votare. Totodată, fluturași cu mesaje informativ – preventive vor fi distribuiți de polițiștii din judeţul Alba în cadrul unor întâlniri cu cetățenii.
De asemenea, a fost realizate un spot video și un spot audio care vor putea fi inserate de către posturile de televiziune şi radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale.
Totodată, pe pagina oficială de Internet a MAI, a fost creată o secțiune dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile ce pot fi constatate de angajații MAI și infracțiunile prevăzute de Codul Penal.
Vizitatorii site-ului MAI pot descărca, de asemenea, afișul și spoturile realizate în cadrul campaniei de informare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii