(P) Daniel Rusu: ”Nu promit că voi face minuni, dar promit că vocea şi doleanţele dumneavoastră vor fi auzite, prin mine, în Parlament!”
Un om politic şi înţelept spunea odată că… ”dacă votul nostru ar conta, nu ne-ar mai lăsa nimeni să votăm”. Eu cred cu tărie în acest lucru, dar mai cred că în viaţa mea am fost mereu excepţia care a întărit regula. Fii şi tu ”excepţia” pe 11 decembrie 2016 şi vei vedea cum sistemul celor care ne păcălesc mereu pică.
M-am hotărât să candidez la un loc la Senat pentru că, în opinia mea, oferta unor partide este falsă, incompletă sau greu de susţinut. Şi, ca de fiecare dată înainte de alegeri, acestea revin cu promisiuni pe care am văzut deja că nu le pot onora. În schimb, programul ALDE se axează pe soluţii realiste, care reflectă nevoile cetăţenilor, indiferent de clasa socială, religie, naţionalitate sau sex. Soluţii la problemele care există în continuare în toate domeniile – învăţământ, sănătate, economie, infrastructură sau administraţie.
ALDE este un partid nou pe eşichierul politic, dar poate fi un element de echilibru pe harta politică a acestei ţări. De aceea a propus un pact naţional de investiţii, astfel ca, începând de anul viitor, să poată fi asigurat progresul economic de care avem nevoie.
Punând în practică programul ALDE, sunt convins că judeţul Alba ar putea să ajungă în topul judeţelor în care nivelul de trai este ridicat. Sunt convins că părinţii noştri vor fi respectaţi şi vor beneficia în continuare de sprijinul statului, iar copiii vor putea fi cuprinşi într-un sistem educaţional de calitate. Sunt convins că toţi cetăţenii acestei ţări vor putea să aibă acces la servicii medicale profesioniste, civilizate şi vor avea posibilitatea să trăiască într-un mediu sănătos şi curat.
Nu promit că o să pot face minuni în Parlamentul României, dar promit că vocea şi doleanţele cetăţenilor din Alba vor fi auzite prin mine acolo, la Bucureşti!
Şi, de ce nu, îndrăznesc să visez că experienţa mea administrativă de primar la al patrulea mandat ar putea aduce un aport semnificativ la umplerea acestui vid legislativ din România, cu soluţii concrete în orice domeniu.
Vă mulţumesc mult că mă respectaţi, că aţi început să mă îndrăgiţi şi vă asigur de întregul meu respect, indiferent de opţiunea politică pe care o aveţi. Suntem oameni diferiţi, cu opinii diferite, pentru că am fost creaţi în diversitate. Asta nu trebuie să împiedice pe niciunul dintre noi să fim OAMENI!
M-am născut din părinţi creştini, am crescut într-o familie creştină şi mi-am trăit viaţa ”cu frică de Dumnezeu”. Sunt foarte sigur că tot El ne va călăuzi în 11 decembrie 2016 spre alegerea cea mai bună, căci, aşa cum ştim, ”Fiecare popor îşi merită conducătorii’’!
Daniel Gheorghe Rusu, candidatul ALDE Alba la Senatul României
Material publicat la comanda ALDE Alba
Cod unic de identificare ALDE: 11160008
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii