Modificări în Educație: Învățământul de masă ar putea avea clase pentru elevii cu dizabilităţi. Universităţile cu calificative negative intră în lichidare
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) propune, prin ordonanţă de urgenţă, o serie de modificări legislative prin care şcolile doctorale vor avea o acreditare provizorie pentru anul universitar 2016-2017, până la elaborarea unei metodologii. Astfel, în învăţământul de masă vor putea fi înfiinţate clase sau grupe pentru copiii cu nevoi speciale, iar universităţile care obţin două calificative negative în urma evaluărilor ar putea intra în lichidare, scrie News.ro.
Universităţile care, în urma evaluării, obţin un calificativ negativ pot depune un dosar prin care solicită o reevaluare în termen de doi ani. Dacă la cea de-a doua evaluare obţine tot un calificativ negativ, universitatea intră în lichidare.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă propune acreditarea temporară a şcolilor doctorale, deja autorizate provizoriu, pentru anul universitar 2016-2017, până la aprobarea noii metodologii de evaluare externă a şcolilor doctorale şi derularea evaluărilor externe necesare acreditării şcolilor doctorale, astfel încât acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale.
Modificările legislative propuse dau şanse noi de promovare a examenului de definitivat pentru cadrele didactice care nu au promovat acest examen. Ele se vor putea prezenta la o nouă sesiune de examinare după parcurgerea unui nou stagiu de practică cu o durată de un an. Examenul poate fi susţinut în regim ”fără taxă” de cel mult trei ori.
De asemenea MECS intenţionează să reglementeze acordarea gradului didactic I. Cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care poate fi încadrat sau în domeniul ştiinţelor educaţiei cu vechime la catedră de minimum patru ani de la obţinerea definitivării în învăţământ pot obţine gradul I didactic. Se echivalează astfel titlul de doctor ştiinţific cu gradul didactic I.
Directorii şi director adjuncţi ai şcolilor pot obţine aceste funcţii prin concurs naţional, coordonat de MENCS şi organizat prin inspectoratele şcolare. De asemenea, se propune ca, în urma promovării concursului, directorul şi directorul adjunct să încheie contract de management educaţional cu inspectorul şcolar general.
MENCS propune şi o metodă prin care finanţarea şcolilor să depindă mai puţin de deciziile politice din planul local. Astfel, finanţarea s-ar putea realiza pe baza unui contract financiar încheiat între directorul unităţii de învăţământ preuniversitar şi primarul localităţii/de sector în a cărei/cărui rază teritorială se află unitatea de învăţământ, respectiv cu preşedintele consiliului judeţean/primarul de sector, în cazul şcolilor speciale. Astfel s-ar evita condiţionarea activităţii directorilor de către decizii administrative la nivel local.
Proiectul de act normativ propune şi iniţierea unei metodologii care să clarifice situaţiile excepţionale în care se pot înfiinţa clase sau grupe speciale pentru elevii cu dizabilităţi în învăţământul de masă.
Pe de altă parte, în situaţiile claselor speciale va exista posibilitatea ca ciclul de învăţământ să aibă o altă durată în funcţie de capacitatea elevilor cu nevoi speciale.
„Durata şcolarizării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin prezenta lege şi se stabileşte, în funcţie de nevoile individuale, de gradul şi tipul dizabilităţii, prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice”, se arată în proiectul iniţiat de MENCS.
Consultarea publică se desfăşoară în perioada 11-16 noiembrie 2016. Opiniile, propunerile şi sugestiile tuturor celor interesaţi sunt aşteptate pe adresa de email [email protected], potrivit News.ro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României