FOTO ”Săptămâna Altfel”, la Colegiul Național ”David Prodan” Cugir: Activități de educație medicală și exerciții de evacuare în caz de incendiu sau cutremur
”Săptămâna Altfel” programată anul acesta în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie, a debutat la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, cu ample activități destinate educației elevilor, care urmează cursurile acestei instituții școlare.
Au fost prezenți în mijlocul elevilor, începând cu ora 08:00, pentru ore de educație pentru sănătate, directorul medical al Spitalului Orășenesc Cugir medicul chirurg dr.Terezia Boruah și medicul de nutriție dr. Geanina Mihu. Aceștia au purtat discuții cu elevii atât asupra conștientizării de către elevii aflați în ultimii ani de liceu, a necesității descoperirii vocației, cu atît mai mult cu cât sunt elevi care vor să urmeze această nobilă meserie de medic, cât și discuții privind sănătatea organismului începând cu noțiuni de bază asupra nutriției sănătoase.
Tot despre o atitudine pozitivă și nutriție sănătoasă a discutat și farmacistul Bogdan Petric present la eveniment. S-au mai aflat în mijlocul elevilor reprezentanți ai Jandarmeriei și Poliției orașului Cugir, care au purtat discuții privind acțiuni de prevenție a actelor de violență și accidentelor de circulație.
Serviciul de Voluntariat pentru Situații de Urgență a efectuat pe lîngă partea teoretică și un exercițiu de evacuare în caz de incendiu sau cutremur, iar voluntari de la Serviciul de Cruce Roșie Alba Iulia au făcut cu ajutorul manechinului, demonstrații de acordare a prim ajutorului în caz de necesitate. Au fost alături de elevi directoarea colegiului prof. dr. Ionela Cozmescu, precum și cadrele didactice aflate în unitatea școlară de învățământ. (C.P.)
[nggallery id=2908]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii