”Studenții au atitudine”- proiect local de prevenire a consumului de droguri derulat în mediul universitar la Alba Iulia
Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba (CPECA), implementează, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, proiectul local de prevenire a consumului de droguri „Studenţii au atitudine, ediţia a III-a”.
Tematica principală a proiectului este prevenirea consumului de droguri şi de noi substanţe psihoactive (NSP), iar obiectivul general constă în conştientizarea riscurilor consumului de droguri şi a noilor substanţe psihoactive (NSP), precum şi creşterea nivelului de informare privind posibilitatea de accesare a serviciilor de asistenţă şi prevenire existente la nivel local.
În cadrul proiectului, vor fi organizate, în perioada octombrie 2016 – mai 2017, activităţi adresate unui număr de 400 de studenţi (licenţă zi) din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Activităţile derulate în acest proiect se realizează pentru a aduce la îndeplinire prevederile Obiectivului specific 1, din Cap. I. Reducerea cererii de droguri A.1. Prevenire în şcoală cuprins în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei Judeţene Antidrog în perioada 2013-2016, respectiv, creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber, activ. 1.5. Dezvoltarea la nivel local de proiecte de informare, educare, conştientizare cu privire la consumul de tutun, alcool, droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, adresate elevilor şi studenţilor din învăţământul preuniversitar şi universitar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii