FOTO: Un nou succes de prestigiu pentru David Manu! Tenismenul albaiulian a câştigat Selecţia Naţională Under 11!
Tenismenul David Manu (TC Sun Alba Iulia) şi-a trecut în cont o nouă performanţă extraordinară, câştigând Selecţia Naţională Under 11, concurs disputat în aceste zile la Bucureşti.
Este încă o dovadă incontestabilă a talentului puştiului minune din Cetatea Marii Uniri, care astfel a dovedit că este cel mai bun din ţară la respectiva categorie de vârstă. Concursul are o importanţă extremă, întrucât a fost criteriu de selecţie în vederea constituirii lotului naţional al României pentru “Winter Cup 2017”, ce cuprinde trei jucători, între care, bineînţeles, David Manu, ce impresionează prin rezultatele deosebite. “Ca şi importanţă, este unul dintre primele 5 rezultate realizate de David în carieră. A câştigat detaşat un concurs de selecţie, disputat pe hard, împotriva celor mai buni copii din România. Specific suprafaţa de joc, întrucât în Alba Iulia nu există un teren cu suprafaţă hard, nu avem unde să ne antrenăm şi e diferenţă majoră comparativ cu jocurile pe zgură”, a declarat Adrian Manu, tatăl jucătorului ce străluceşte la o vârstă fragedă.
*6 victorii, fără set pierdut
David Manu a reuşit rezultate de senzaţie în acest an: dublu vicecampion naţional la simplu şi la dublu, la categoria 12 ani, superioară ca şi vârstă, deşi el a împlinit 11 ani în luna februarie, plus un titlu naţional pe echipe.
Criteriul de selecţie a cuprins cei mai buni 16 copii din România, la categoria 11 ani. Aceştia au avut un tur preliminar eliminatoriu, au rămas 8, fiind împărţiţi în două grupe. Locul 1 din Grupa A, după 3 meciuri, a jucat cu locul 2 din Grupa B in semifinale, iar câștigătorii au disputat finala. Rezultatele lui David au fost: *Tur preliminar, cu Stirbu Călin (Pescariu Bucuresti) 6-0;6-2; *în grupă, cu Bucurescu Dragoş (TC Independent Bucureşti) 6-1;6-0; Cosma George (Asociaţia Pro Sport Slatina) 6-2, 6-4; cu David – Guna Robert (CSM Craiova) 6-2; 6-4; *semifinală, cu Coman Alexandru (CSM Craiova) 6-0; 6-1!!! În finala David Manu – Guna Robert (CSM Craiova) 6-2; 6-2, victorie mai detaşată decât în grupe!
[nggallery id=2840]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii