Când va fi redată circulația pe lotul III al Autostrăzii Orăștie – Sibiu. Care sunt ultimele noutăți
Tronsonul Cunţa-Sălişte, care a fost demolat şi este reconstruit, va fi redat circulaţiei rutiere, până la sfârşitul lunii septembrie, a spus, vineri, directorul CNADNR, Cătălin Humor.
Acesta a vizitat, vineri, lotul III al Autostrăzii Orăștie – Sibiu.
„Aşa cum ne-am angajat, legat de şantierul pe care tocmai îl vedem în spate, în luna septembrie vom redeschide acest tronson de autostradă. În momentul de faţă, este o activitate destul de bună şi ne vom respecta termenul înaintat. Lucrările sunt în grafic. În momentul de faţă, s-au finalizat toate cele şase drenuri, avem o saltea de piatră de 1,5 metri, care s-a finalizat şi în spate se execută lucrări de umplutură din balast. Ritmul este bun. În plan avem un strat de 50 de centimetri pe zi, o zi însemnând 24 de ore de muncă. Modul de abordare a acestui tip de probleme îl vom folosi şi pe alte proiecte“, a declarat Cătălin Humor.
Și ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a declarat, în august, că circulația va fi reluată la finalul lunii septembrie.
Autostrada a fost împărțită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 și 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 și 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce privește Lotul 3 (Săliște — Cunța) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porțiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranța traficului rutier.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru anumite tipuri de venituri. Care sunt persoanele vizate
1 iulie 2024: Impozit de 70% pentru anumite tipuri de venituri. Care sunt persoanele vizate Impozitul pe veniturile a căror sumă nu a fost identificată se majorează de luni, 1 iulie 2024, de la 16% la 70% Acest nou procent se va aplica deciziilor de impunere emise de organele fiscale începând cu aceeași dată. Așadar, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților